Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul cu origini muscelene Ion Jinga, a fost ales vineri, prin aclamare, preşedinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni la ONU. Evenimentul a avut loc la sediul Misiunii Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei din New York.
Este pentru prima dată când un ambasador român este ales în această funcţie în cadrul comunităţii diplomatice francofone la ONU. Este vorba de o recunoaştere a contribuţiei României la promovarea valorilor francofoniei, precum şi a activismului şi vizibilităţii Misiunii Permanente a României la ONU, se precizează în comunicatul oficial.
Organizaţia Internaţională a Francofoniei are 57 de state membre cu drepturi depline, trei state asociate şi 20 de ţări cu statut de observator. România a obţinut statutul de membru cu drepturi depline al organizaţiei în 1993, reaminteşte comunicatul misiunii permanente la ONU.
Musceleanul Ion Jinga are una dintre cele mai spectaculoase cariere ca ambasador de-a lungul căreia a primit numeroase distincţii naţionale şi internaţionale de prim rang.
Ion Jinga lucrează în diplomaţie din 1992 şi este absolventul a două facultăţi (Fizică şi Drept), doctor în Drept şi deţine un master la Colegiul Europei din Bruges.
A fost ambasadorul României în Regatul Belgiei între 2003 şi 2008, iar în 2007 a fost desemnat „Ambasadorul anului în Belgia“. Între 2008 si 2015 a fost ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
În anul 2012, ambasadorul Jinga a primit titlul de „Diplomatul anului din Europa“ („Diplomat of the Year from Europe“) acordat de către Revista „Diplomat“ din Londra, iar în 2015 a fost desemnat „Diplomatul anului în Marea Britanie“ („Diplomat of the Year in the UK“), în cadrul evenimentului „Political and Public Life Awards“ desfăşurat în Camera Comunelor (Parlamentul britanic).
La 21 iulie 2015, pentru prima dată în relaţia cu un ambasador român, Camera Comunelor a adoptat o moţiune prin care „Salută activitatea ambasadorului României în Marea Britanie, Dr Ion Jinga, care a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări; recunoaşte înţelegerea profundă de către acesta a relaţiilor româno-britanice, precum şi maniera efectivă şi eficientă în care şi-a reprezentat ţara şi comunitatea românească din Marea Britanie; remarcă performanţele diplomatice şi intelectuale impresionante ale Dr Jinga şi îi urează succes în misiunile sale viitoare“ (Camera Comunelor, Early Day Motion 291/21.07.2015).
A publicat cărţi şi numeroase articole pe tematică de integrare europeană, diplomaţie multilaterală, comunitatea românească din Marea Britanie, rolul ONU şi România la ONU.
În aprilie 2014, cartea sa „Uniunea Europeană în căutarea viitorului. Studii europene“ a fost inclusă de Parlamentul European în colecţia „100 Books on Europe to Remember“ (este singura carte în limba română inclusă în această prestigioasă colecţie), care cuprinde volume considerate reprezentative pentru ideea europeană, publicate în ţările membre UE în decurs de aproape un secol. Are blog personal permanent în ziarul american „The Huffington Post“. Din 4 august 2015, Ion Jinga este ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentant Permanent al României la Organizaţia Naţiunilor Unite în New York.
În interviul acordat pentru „Weekend Adevărul“, Ion Jinga a vorbit printre altele şi despre începuturile carierei sale în diplomaţie şi despre românii care lucrează la ONU.
„Weekend Adevărul“: Cât de mult a contat educaţia primită în copilărie pentru evoluţia dumneavoastră ulterioară?
Ion Jinga: A contat enorm. În primul rând, educaţia primită în familie, de la părinţi. Mama a fost profesor de limba română, iar tata – învăţător şi mi-au inoculat repere ferme şi sănătoase în ceea ce priveşte valorile adevărate, comportamentul în societate, respectul faţă de muncă, cinstea şi dragostea faţă de ţară.
Aş adăuga şi pasiunea pentru citit. Sunt lucruri care se deprind în primii ani de formare a personalităţii unui om. Însă primii dascăli mi-au fost bunicii din partea mamei, la Boteni, în Muscel, care m-au crescut până la 4 ani şi jumătate, părinţii fiind în acest timp cadre didactice la Dacia, în judeţul Braşov.
Aţi fost crescut la ţară…
Da. Universul primilor mei ani de copilărie au fost curtea şi grădina bunicilor, aşezate pe malul Râului Argeşel. Am plecat apoi la Braşov, la părinţi, unde am stat până la 10 ani. A fost o altă perioadă cu influenţă asupra educaţiei mele, pentru că o anumită sobrietate ardelenească s-a impregnat în comportamentul copilului de atunci şi se regăseşte în modul de manifestare al adultului de astăzi.
De altfel, familia tatălui meu se trage din zona Făgăraşului, venită la Câmpulung de peste munţi, cu transhumanţa, prin secolul XVII. M-am întors în Muscel în 1971, când părinţii s-au transferat cu serviciul la Câmpulung. Am învăţat trei ani la şcoala din Măţău, satul bunicilor din partea tatălui, unde am avut un profesor de limba română excepţional, pe domnul Cezar Neacşu, un păstrător de şcoală şi tradiţie românească cum nu cred că mai sunt mulţi, dar la Muscel, în inima românismului, o astfel de prezenţă rămâne firească.
N-aţi mai plecat din Câmpulung până la terminarea liceului?
Nu. Am terminat şcoala generală la Câmpulung şi am urmat Liceul „Dinicu Golescu“, secţia matematică-fizică, pe care l-am absolvit ca şef de promoţie. Au fost ani frumoşi, cu profesori pe care îi iubesc şi respect şi astăzi, deşi unii dintre ei nu mai sunt printre noi, şi cu colegi de care mă leagă prietenii pe viaţă.
Păstraţi legătura cu locurile natale?
Revin în fiecare an la Câmpulung şi, ca într-un ritual ancestral, ajung cel puţin o dată la Măţău şi Boteni, avid să revăd locurile de unde îmi trag rădăcinile, unde mă încarc cu seva acelui pământ binecuvântat, îmi trag forţa din el şi pot apoi să plec iarăşi departe, „peste mări şi ţări“, pentru a servi şi apăra interesele României. De altfel, „Semper Fidelis Patriae“ este deviza profesiei pe care am îmbrăţişat-o acum 24 de ani.
Prima slujbă: inginer la IRNE Care este cea mai specială amintire legată de perioada petrecută la Piteşti?
Am multe amintiri „speciale“ din acele vremuri. După absolvirea Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti, în anul 1986, am primit repartiţie la Institutul de Reactori Nucleari Energetici, IRNE, din Piteşti, ca inginer fizician. Am locuit un timp în Mioveni, împreună cu soţia, Daniela, şi fetiţa noastră, Ioana Daria. Stăteam într-o garsonieră mică şi întunecoasă, nu erau cei mai buni ani ai României, dar tinereţea compensa toate neajunsurile vieţii cotidiene.
În 1990, ne-am mutat în Piteşti, iar în 1991, m-am transferat de la IRNE, devenit Institutul de Cercetări Nucleare, la Prefectura Argeş, unde am lucrat până la 1 noiembrie 1992, când am fost admis, prin concurs, ca diplomat în Ministerul de Externe şi am plecat la Bucureşti. Cele mai frumoase amintiri din Argeş sunt legate de vacanţele petrecute la bunici, anii de şcoală de la Câmpulung, de părinţi şi fraţi, de prietenia cu cea care avea să îmi devină soţie, de naşterea fiicei noastre, de perioada în care am locuit la Mioveni şi Piteşti.
Cum v-aţi cunoscut soţia?
Cu Dana am fost coleg de liceu, taţii noştri sunt din acelaşi sat şi ne-am revăzut tot la Câmpulung, aproape de terminarea facultăţii. De atunci, suntem împreună şi m-a însoţit în toate peregrinările mele prin Europa, iar acum, în America. Soţia mea a fost întotdeauna omul pe care m-am putut bizui. În fiecare an, indiferent de cât de departe suntem de România, ne întoarcem la Câmpulung, unde locuiesc părinţii noştri, fraţi, prieteni – oraşul acesta va rămâne întotdeauna o parte esenţială a universului nostru.
În ce moment aţi decis că diplomaţia este drumul pe care vreţi să mergeţi?
Parcursul profesional al fiecărui om care îşi construieşte cariera prin propriile forţe include momente de succes, dar şi de cumpănă, iar profesia de diplomat nu face excepţie. În ceea ce priveşte alegerea mea de a face o carieră în diplomaţie, „momentul de cotitură“ este vara anului 1991, când am fost selectat de către Colegiul Europei de la Bruges pentru o bursă de masterat în integrare europeană. Acolo am prins gustul relaţiilor internaţionale şi atunci m-am gândit prima dată să particip la un concurs pentru a intra în Ministerul de Externe.
Citeste mai mult: adev.ro/o9ofj3
