Meci amical în deplasare! Fotbaliștii de la Muscelul Câmpulung au jucat cu cei de la CS Mioveni, pe terenul sintetic al Grupului Școlar Mioveni, în aer liber. Vremea a ținut cu sportivii musceleni, în schimb dacă ar fi jucat acasă ar fi avut parte de ploaie. CS Mioveni este o echipă care activează în prezent în Divizia B, a Ligii a II-a, iar Muscelul Câmpulung este în Liga a III-a, în campionat. În timpul jocului ambele echipe au rulat tot lotul de jucători pe care l-au avut la dispoziție. De la Muscelul Câmpulung a marcat gol, Adrian Voicu din lovitură liberă. Susținătorul înfocat al fotbaliștilor de la Mioveni, primarul Ion Georgescu nu a lipsit de la meci.
,,Nu ne așteptam la acest rezultat. Este unul chiar bun care ne dă speranțe pentru viitor. Este primul meci de la revenirea din cantonament a fotbaliștilor, jocul a fost unul reușit, au arătat un fotbal de calitate, iar rezultatul pentru noi conducerea a fost unul chiar satisfăcător. Sâmbătă, 13 februarie vom juca pe terenul de la Bradu, cu FC Alexandria, echipa de pe primul loc din Teleorman. Va fi tot un meci amical până la începerea campionatului din luna martie”, a declarat directorul sportiv, Alexandru Lulea.