Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti, instituție subordonată Consiliului Judeţean Argeş, organizează, în perioada 8 – 19 august 2016, în parcul domeniului Goleştilor, în cadrul programului educaţional – cultural Vacanţa de vară…la ţară!, atelierul de creaţie populară “Arta confecţionării ţesăturilor din lână”, ediția a VI-a.
Țesutul, meșteșug practicat pe teritoriul țării noastre din timpuri străvechi, reprezintă una dintre din cele mai complexe activități casnice. De la tunsul oilor sau cultivarea inului și cânepii, până la recoltarea plantelor pentru obținerea culorilor naturale, această activitate este emblematică pentru numeroase comunități tradiționale.
La atelier, copiii vor realiza covoraşe ţesute în 2 iţe, pe gherghef, cu motive ornamentale inspirate din zona etnografică a Olteniei. Lâna va fi vopsită cu ajutorul coloranţilor vegetali, obţinuţi din plante tinctoriale. Pe parcursul acestor zile, copii de la grădiniţe şi şcoli gimnaziale, din judeţul Argeş, vor descoperi tainele acestui meșteșug românesc.