0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Muzeul Naţional de Artă ,,Constantin Brâncuşi” se înfiinţează la Târgu-Jiu

Alte Știri

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat cu unanimitate de voturi o propunere legislativă pentru înfiinţarea Muzeului Naţional de Artă “Constantin Brâncuşi”, în municipiul Târgu-Jiu. Conform documentului, instituţia de cultură urmează să fie înfiinţată la Muzeul de Artă din Parcul Central, după ce legea va fi promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial. “Mă bucur nespus de mult că un asemenea proiect de lege a fost adoptat de către plenul Camerei Deputaţilor. Într-o perioadă dominată tot mai mult de partea materială, iată că pot să apară şi astfel de iniţiative care repun lucrurile pe făgaşul lor normal. Doar cultura şi educaţia generază valenţele unei naţii, şi nu acţiunile de tip mercantil. Este de remarcat faptul că Parlamentul se apleacă, iată, şi asupra unor proiecte care se adresează nu numai prezentului, ci şi viitorului, căci moştenirea culturală este, poate, cea mai importantă parte a “zestrei” cu care un popor se prezintă în faţa umanităţii”, afirmă deputatul de Argeş al PSD Simona Bucura Oprescu.

Muzeul are ca principale obiective: reunirea tuturor lucrărilor marelui artist într-o expunere de tip virtual cu imagini 3D de tip digital; iniţierea şi elaborarea de lucrări şi programe de cercetare asupra operei şi vieţii lui Constantin Brâncuşi; identificarea lucrărilor şi  alcătuirea  unui  repertoriu al lucrărilor marelui artist aflate pe teritoriul României şi în străinătate şi organizarea de expoziţii temporare, prin expunerea acestora în Muzeu, cu acordul deţinătorilor; acordarea de sprijin de specialitate autorităţilor locale şi entităţilor cu drept de administrare în vederea protejării şi conservării Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”; organizarea unei secţiuni – ambient Atelier Brâncuşi; organizarea unui departament de documentare – bibliotecă, care să  deţină colecţii de cărţi, publicaţii şi cataloage ilustrând bibliografia exhaustivă privind viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi – studii de specialitate, monografii, studii de istoria artelor, albume, fotografii, alte documente; publicarea de studii, cataloage şi albume, ca rezultat al cercetărilor întreprinse; achiziţionarea de documente, obiecte cu caracter documentar, lucrări pentru colecţia Muzeului; crearea unei secţii de activităţi de pedagogie muzeală pentru copii şi tineret cu scopul stimulării creativităţii acestora; iniţierea de tabere de sculptură în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici.

Activitatea Muzeului va fi finanţată din subvenţii acordate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii şi din venituri proprii, obţinute conform legii. Până va fi gata muzeul, Guvernul va asigura şi finanţarea necesară pentru deschiderea unei case memoriale “Constatin Brâncuşi”, în localitatea Hobiţa.

 

 

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie