Un autoturism, 18 căruţe, 23 de drujbe, 7800 euro şi 6.000 lei au fost ridicate de poliţişti în urma percheziţiilor efectuate la sfârşitul săptămânii trecute. 9 persoane arestate, 7 sub control judiciar, asta au dispus magistraţii de la Câmpulung.
La data de 19 noiembrie, 115 poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung au efectuat 37 de percheziţii în comuna Dragoslavele, la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice de pe raza comunei.
Persoanele sunt bănuite că, în perioada anilor 2014 – 2015, ar fi tăiat ilegal şi sustras aproximativ 1.900 de metri cubi de material lemnos, cu ajutorul unor angajaţi din cadrul unui ocol silvic privat, iar ulterior ar fi transportat şi comercializat materialul lemnos la patru societăţi comerciale cu profil de activitate prelucrarea lemnului. Acţiunea a fost coordonată în teren de şeful Poliţiei Cîmpulung, comisar-şef Gheorghe Ciolan, şi adjunctul acestuia, comisar-şef Ion Mândroi.
Urmare a celor 37 de percheziţii efectuate pe raza judeţului Argeş, poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor 1 autoturism, 18 căruţe, 23 de drujbe, 7800 euro şi 6.000 lei.
De asemenea, au fost identificaţi şi ridicaţi în vederea verificării provenienţei peste 700 m.c. material lemnos şi 125 m.c. de cherestea.
“Au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care au legătură cu cauza, 23 de motofierăstraie, 18 căruţe şi o maşină de teren confecţionată artizanal (traşcaretă), utilizată la transportul materialului lemnos. Poliţiştii au confiscat 7.800 de lei şi aproximativ 6.000 de lei, bani care nu au putut fi justificaţi cu acte de patronul unui gater din Dragoslavele, membru în Consiliul de Administraţie al Obştei Moşnenilor Dragosloveni. În timpul percheziţiilor, poliţiştii au dat, într-o gospodărie din Valea Hotarului, şi peste trei piei proaspete de mistreţ, întocmind astfel şi un dosar penal pentru braconaj. Oamenii legii au găsit în locaţiile în care au descins peste 1000 de metri cubi de material lemnos, toate cantităţile depistate fiind sigilate în vederea verificării provenienţei acestora”, a precizat comisarul şef Ghoerghe Ciolan, comandantul Poliţiei Câmpulung.
Cele 37 de persoane duse pentru audieri la Poliţia Câmpulung au ajuns în faţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung şi în faţa magistraţilor Judecătoriei. Aceştia au fost audiaţi ore în şir, timp în care familiile au stat ba în faţa Poliţiei, ba în faţa Judecătoriei.
“Ne-au măcelărit! Dormeam atunci când au venit procurorii! Au intrat la mine în casă şi când procurorul s-a aşezat pe pat s-a rupt patul cu el! Suntem săraci…. Ne-au luat oamenii tineri de acasă… Murim de foame”, spunea una dintre soţiile celor anchetaţi.
Un bărbat a povestit: “Ne-au luat pe camere. Căram şi noi vreo două căruţe cu lemn de foc. Aşa am ajuns aici. E băiatul meu anchetat. I-au dau 24 de ore, acum stau să văd dacă îi dau 29 de zile. În cazul ăsta îl arestează. Ce să mai facem acum… Nu avem ce să mai muncim, nu avem alt venit. Noi din lemne trăim! Luăm uscăturile, nu lemn bun”, spunea acesta.
La Judecătoria Câmpulung, persoanele suspectate de comiterea de infracţiuni au ajuns după-amiaza, iar dup ora 21.00, suspecţii nu ieşiseră de la instanţă.
Înstanţa a decis după mai multe ore de audieri că 9 persoane îşi vor petrece 30 de zile în arest, 7 persoane se afă sub control judiciar, iar alte 70 sunt cercetate în stare de libertate.