5.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Noua taxă care se va introduce în multe orașe din România. Vizați sunt cei care au permis și mașină

Alte Știri

Noua taxă care se va introduce în multe orașe din România. Vizați sunt cei care au permis și mașină. Potrivit actului normativ, primarii din 13 orașe din România vor fi nevoiți să decidă care sunt zonele poluante. Și să introducă, până în anul 2026, o taxă pentru vehiculele.

Mai mult decât atât, va fi nevoie de extinderea rețelei de transport public nepoluant în zonele vizate.

Primăriile trebuie să decidă care sunt zonele cu conținut scăzut de emisii. Asta în funcție de gradul de poluare și de aglomerație.

Noua taxă care se va introduce în multe orașe din România. Vizați sunt cei care au permis și mașină

Vizate sunt, în special, zonele centrale. În cel mult doi ani, segmentele fi stabilite în București, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Ploiești și Timișoara.

Zonele cu grad scăzut de poluare vor avea, la intrare, sisteme de taxare și, bineînțeles, taxă de acces. Vor exista și zone în care vor fi doar reguli cu privire la nivelul de poluare ar mașinii, pentru a putea pătrunde.

În aceeași lege este specificat faptul că până în anul 2026, dezvoltarea orașelor ar trebui făcută doar în baza unui plan de dezvoltare durabilă.

Astfel, schimbarea primarilor nu ar afecta procesul. Orașele care nu se adaptează nu vor fi sancționate. Dar cele care îndeplinesc criteriile vor reuși să aibă acces mai ușor la fonduri europene.

Noua lege va diminua numărul șoferilor din zonele centrale. Ceea ce înseamnă că va fi nevoie de mai multe mijloace de transport în comun care să fie, desigur, nepoluante. Dacă avem mai multe autobuze, înseamnă că avem nevoie și de mai multe benzi. Așa că drumurile vor fi restructurate.

Printre primarii care au luat deja o decizie după aprobarea legii, se numără și Ionuț Puncheanu:

„Cel mai probabil undeva din vara anului viitor cred că pe timp de weekend vom interzice accesul cu mașina în centru sau, în cazuri speciale, doar cu accesul pentru mașinile electrice. Și ideea aceasta de transport din A în B doar cu mașina personală să dispară”, spune Ionuț Puncheanu, primarul din Galați.

Legea nu ar fi atât de aspră pe cât pare și ar putea avea un impact bun asupra mediului. Pe de o altă parte, iată și părerea unui specialist:

„E binevenită această lege, dar ea trebuie cumva aplicată cu transport public de calitate, cu infrastructură de micromobilitate. E nevoie de genul acesta de legi care să pună presiune pozitivă pe primarii orașelor, dar și pe comunitățile și oamenii care locuiesc în orașe. Acum să vedem cât de mult se va respecta, că asta e problema în România, de obicei apar legi dar nu le respectăm”, spune Grațian Mihăilescu, specialist în dezvoltare urbană pentru PRO TV.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie