Astăzi, două străzi – una la Cîmpulung şi alta la Lereşti, unde era casa lui părintească – îi poartă numele. În schimb, tot la Lereşti, o fântână săpată special şi care îi avea inscripţionat numele a fost demolată. În anul 1994, la Diosig a fost ridicată o cruce în memoria sa prin contribuţia poliţiştilor de frontieră ai subunităţii de aici.
În urmă cu aproape 78 de ani, la nici două săptămâni după cedarea Ardealului de Nord, impusă la 30 august 1940 prin Dictatul de la Viena, locotenetul Dumitru Lazea devenea primul ofiţer român căzut pentru Ardeal. Dumitru Lazea s-a născut în anul 1911, la 31 ianuarie fiind primul din cei patru copii ai unei familii de gospodari din comuna argeşeană Lereşti.
Absolvent al Liceului Dinicu Golescu, a urmat apoi Şcoala Militară de Infanterie „Principele Carol“, din Sibiu. La solicitarea sa, a fost trecut la trupele de grăniceri, cinci ani mai târziu fiind înaintat la gradul de locotenent. Cedarea Ardealului de Nord impusă la 30 august 1940 prin Dictatul de la Viena l-a surprins pe Lazea în funcţia de comandant al plutonului de grăniceri din Diosig. El avea ca misiune să supravegheze un sector bihorean al graniţei cu Ungaria. După cum spune profesorul de istorie Constantin Vătăşescu, ”căpitanul Gheorghe Rotaru, superiorul locotenentului Lazea, a înaintat conducerii armatei române un raport intitulat „Memoriu asupra incidentului de la Diosig, jud. Bihor, în ziua de 4 septembrie 1940, în urma căruia lt. Lazea a căzut mort în luptă“. În acest document, se specifică faptul că tânărul ofiţer, respectând ordinele primite, rămăsese pe poziţii, pregătind retragerea la Marghita. Întrucât militarii transilvăneni erau afectaţi de pierderea Ardealului şi de soarta familiilor lor, el i-a constituit într-un grup şi i-a trimis înainte, păstrându-şi alături doar soldaţi din teritoriul necedat. Însă, fără nici un avertisment şi înaintea termenului stabilit, jandarmi şi grăniceri horthyşti au intrat în Diosig”. ”Locotenentul Lazea, respectându-şi misiunea şi regulamentele militare, a ordonat deschiderea focului. Chiar el a secerat, cu puşca mitralieră, 15-20 de inamici. În ajutorul atacatorilor unguri au venit însă trupe regulate ale armatei ungare şi etnici maghiari din sat. Copleşit de inamici, pierzînd 5 militari şi nemaiavând muniţie, lt. Lazea a ordonat retragerea. El însuşi s-a refugiat într-o curte, memoriul – întocmit în urma relatărilor soldaţilor participanţi la luptă – neprecizând ce s-a întîmplat după aceea cu el. Cât despre militarii români care au scăpat din lupta de la Diosig – aceştia au ajuns fiecare, pe cont propriu, la Marghita, alăturîndu-se companiei comandată de cpt. Rotaru. Există şi versiunea că doi dintre ei, fiind răniţi, au fost capturaţi de horthyşti şi readuşi la Diosig, unde au fost lăsaţi să zacă fără nici un ajutor. Un localnic român care s-a strecurat pînă la ei pentru a le potoli setea a fost prins asupra faptului şi executat pe loc de maghiari”, se specifică în cartea ”Istorii neconvenţionale din Muscel”, scrisă de către Stelian Pricope şi apărută în 2013 la Editura Larisa din Câmpulung.
Dumitru Lazea, lovit de zeci de ori de horthyşti cu topoarele…
Peste ani, un locuitor de etnie maghiară al satului Diosig, participant direct la evenimentele din 4 septembrie 1940, a dezvăluit ce s-a întâmplat după retragerea ostaşilor români. Lt. Lazea, rămas singur şi fără muniţie, nemaiavând unde se refugia din curtea unde intrase, s-a angajat într-o luptă corp la corp, fiind prins, în cele din urmă, de civilii care erau în prima linie a acelora care îl urmăreau. Câţiva dintre horthyşti l-au lovit de zeci de ori cu topoarele, fiindcă doreau să se răzbune pentru faptul că, în cei doi ani cât a condus pichetul de grăniceri, a împiedicat contrabanda peste graniţă cu diverse produse, îndeosebi cu sare.
Un amănunt cenzurat de istoria comunistă a fost faptul că, la două zile de la crima mişelească, o coloană de militari români care se retrăgea din Maramureş a ajuns lângă Diosig. Comandantul acesteia, rudă cu lt. Lazea, a ordonat ocuparea de poziţii de luptă, intenţionând să se răzbune pentru sângele românesc care a fost vărsat. Însă preotul român şi creştinii ortodocşi din sat au ieşit cu praporii bisericii în faţa trupelor, cerând ca satul să fie cruţat. Ceea ce avea să se şi întâmple, militarii reluându-şi marşul. Tot Stelian Pricope mai precizează în cartea ”Istorii neconvenţionale din Muscel” faptul că ”Revoltat de înmormântarea pe pământ străin a lt. Lazea, la data de 15 septembrie, comandantul Grupului 7 Grăniceri de la Alba Iulia, lt.col. Pompiliu Pîrvulescu, a intervenit energic pe lângă comisia româno-ungară, constituită între timp la Turda, pentru ca trupul neînsufleţit al ofiţerului să fie adus în ţară şi predat familiei. Ca urmare, în localitatea Lokoshaza, s-a încheiat un proces verbal de identificare a cadavrului, iar pe 3 octombrie 1940, sicriul cu corpul neînsufleţit al ofiţerului-erou Dumitru Lazea a fost repatriat la Câmpulung Muscel, unde i s-au adus onoruri militare, fiind apoi depus în cimitirul din Lereşti”.
La mormântul său s-a pus de strajă o cruce-monument de 3 metri înălţime, cu un postament ornat cu două săbii încrucişate, semn al bărbăţiei ostăşeşti.
În fiecare an de Ziua Eroilor, autoritățile locale din Lerești îi vizitează mormântul eroului Dumitru Lazea, îi aprind o lumânare, preoții îi țin o slujbă de pomenire și momente de reculegere. Nu a fost dat uitării! Și la celelalte monumente ale eroilor din Lerești au loc depuneri de coroane de flori…EI NU MOR NICIODATĂ!
