Nu mai faceți drame pe Facebook. Se lucrează la Bulevardul Pardon…
După ce vestea că primarul Câmpulungului a fost chemat în judecată pentru lucrările de la Bulevardul Pardon, de chiar prefectul judeţului Argeş, oamenii au intrat în panică, aşa cum era normal, rămânem cu oraşul ca după bombardament….
Care sunt datele problemei.
- Prefectura nu a deschis o ordonanţă preşedinţială, care să aibă ca obiect dosarul pe fond, în speţă, stoparea lucrărilor la bulevard.
- Ce este o ordonanţă preşedinţială:Ordonanța președințială este reglementată la art. 997-1002 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 148-151, art. 192 si art. 194-195 și poate fi definită ca fiind o procedură specială, în temeiul căreia instanța de judecată, la cererea părții interesate, poate lua măsuri vremelnice în cazuri urgente, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul vreunei executări.
- Dacă lucrurile stau aşa, până la înştiinţarea oficială a primarului municipiului Câmpulung, cu privire la dosarul înaintat de prefect, lucrările pot continua.
- Primarul de Câmpulung trebuie să ia cunoştinţă de înştiinţare şi să-i aducă la cunoştinţă constructorului, la acea dată se stopează orice lucrare pe bulevard.
- Acestea fiind spuse, dragi câmpulungeni, sperăm sa avem un centru frumos, nu ceva ce arata ca după bombardament!