4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

“Nu merit…” atât poate spune femeia care a sărit în fântână, noaptea trecută!

Alte Știri

Tentativă de suicid la Mihăeşti, o localitate din judeţul Argeş. O femeie de 47 de ani a vrut să încheie conturile cu viaţa, însă soarta i-a rezervat altceva. Femeia nu a murit, acum însă regretă că gestul ei nu a avut sorţi de izbândă! Maria Enache a mai avut în trecut o tentativă de suicid, atunci a fost salvată în ultima clipă. Nici noaptea de 26 spre 27 martie a.c, nu a fost diferită de prima tentativă.
Maria dormea în cameră la Mihăeşti cu mama sa. Femeia se pare că avea ceva probleme de sănătate, iar pentru a o supraveghea, mama sa o monitoriza permanent. În jurul orei 03.45, Maria s-a ridicat din pat şi a spus că se duce la toaletă. Cum trecuse cam mult timp de când s-a ridicat din pat, mama Mariei a plecat după ea. Aşa a realizat că una dintre cele două fântâni din curtea casei are capacul dat de-o parte. Şi-a dat seama rapid că Maria o făcuse din nou…
Bătrâna mamă a avut puterea să strige după ajutor, aşa că după ce s-a sunat la 112, au venit în timp scurt pompierii de la Detaşamentul din Câmpulung, autospeciala cu apă şi spumă şi echipament de descarcerare, un echipaj SMURD, dar şi poliţia şi un echipaj al Ambulanţei Argeş. Femeia era la o adâncime de circa 15 metri înţepenită cu genunchii şi spatele de pereţii puţului. Aşa a fost găsită de pompierii musceleni. Până au ajuns la ea, pompierii şi cadrele medicale au discutat permanent cu femeia: “Un echipaj de urgenţă cu o autospecială şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung  au intervenit în comuna Mihăeşti, pentru degajarea unei persoane de sex feminin, de 46 de ani, căzută într-o fântână. S-a acţionat cu echipamentele din dotare, un pompier militar a coborât în fântână cu aparatul de respirat şi a salvat-o pe femeie, ulterior predând-o unui echipaj cu medic. Intervenţia a fost destul de dificilă, însă pompierii sunt antrenaţi şi pentru asemenea situaţii dificile. La acea adâncime există riscul ca să nu mai poată respira nici servantul care intră să salveze victima, nici aceasta din urmă. Cum locul nu permitea, servantul a intrat fără tub de oxigen, s-a acţionat cu tuburi din exterior, astfel că atât servantul, cât şi victima au fost scoşi în stare bună. Femeia era în apă până la brâu, iar dacă servantul nu ajungea în scurt timp la ea, riscul şocului hipotermic era iminent. Victima a fost predată medicilor de la Ambulanţă şi aceasta a fost transportată la UPU Câmpulung”, a precizat comandantul Detaşamentului de Pompieri Câmpulung, Cristian Bărbulescu.
Maria Enache a fost adusă imediat la UPU Câmpulung. Aici a fost preluată de medici şi asistenţi şi i-au fost acordate îngrijirile medicale ce se impuneau. Femeia a rămas internată, iar la spital a venit şi familia ei. Întrebată ce s-a întâmplat, femeia a spus decât “Nu merit…, nu merit…”. Conform medicilor de la UPU, femeia va fi supravegheată cât va sta în serviciul de gardă. Dacă familia îşi dă acordul aceasta va fi transferată la secţia psihiatrie.
De asemenea mai trebuie precizat că şi la prima tentativă de suicid femeia a sărit în unul din puţurile din curtea casei, iar acum a sărit în cel de-al doilea.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie