Mamaia Cristina călătoreşte periodic cu trenul câte 200 de kilometri pentru a-şi vinde, pe străzile îngheţate ale Capitalei, confecţiile din lână. Povestea apăsătoare a femeii în vârstă de 67 de ani conţine, însă, un capitol fericit, „scris” la sfârşitul acestui an. O postare pe Facebook a unei cliente a atins zeci de mii de oameni şi a dus vestea ilicelor împletite de bătrâna necăjită la urechile românilor inimoşi din ţară, dar şi din afara ei. Anii bătrâneţii nu sunt întotdeuna o oază de linişte şi odihnă. Dreptul de a ne întinde oasele trudite, câştigat prin ani de muncă, devine, uneori, prea puţin important atunci când se ciocneşte cu realitatea, iar nevoia de supravieţuire învinge. Este şi cazul Cristinei Achimoiu, o femeie în vârstă de 67 de ani care îşi trăieşte clipele târzii ale vieţii făcând negoţ, prin ploaie şi vânt, cu botoşii şi vestele de lână ţesute de dânsa, dar şi de alte femei din comuna Corbi, judeţul Argeş, de unde se trage. Sănătoasă, dar chinuită de anii pe care-i duce în spate şi de boala grea a soţului, un cancer de prostată care îl ţine imobilizat la pat de doi ani, mamaia Cristina străbate periodic, din septembrie până în aprilie, 200 de kilometri. Trage după ea sacoşe voluminoase pline cu ilice ţărăneşti împletite cu grijă şi iscusinţă de femeile de la ţară. Băieţii ei, unul retras la casa părintească din Argeş, altul plecat în Spania, o ajută cum pot, însă neajunsurile şi costurile tratamentului bărbatului bolnav sunt peste puterile lor.
Alte Știri
„Tata e la pat, e grav bolnav şi suntem într-o situaţie nefericită. Bine că lucrăm lâna de la oi, avem animale. A fost zonă de colectiv aici şi lucrează şi femeile din sat cu lâna, pentru că nu s-ar descurca singură cu tot. Torc toate lâna, fac veste, botoşi şi altele, iar ea merge şi le vinde. Apoi profitul se împarte”, povesteşte unul dintre fiii femeii, Petre Achimoiu, un bărbat solid, dar trecut, la rândul lui, prin greutăţile vieţii. Absolvent de liceu şi cu câteva cursuri de calificare finalizate, bărbatul a locuit o vreme în Bucureşti, unde a lucrat ca agent de pază la un hotel de pe Calea Victoriei, însă s-a retras acasă în comuna muntenească după divorţul de soţie. De atunci, îşi ajută mama după puteri.
„Lucrează pe timp de vară, când nu se caută aşa tare confecţiile de lână. Este greu, dar nu vrem să fim ipocriţi. Suntem oameni sinceri, nu cerem nimic. Ea se chinuie foarte tare. Chiar dacă avem o gazdă în Bucureşti, tot stă prin frig, pe drumuri, să vândă”, mai spune bărbatul. Chinul bătrânei nu se termină la vremea rece de afară. Mamaia Cristina nu este străină nici de pericolele străzii, nici de excesul de zel al poliţiştilor, care o tratează, uneori, ca pe un infractor.
Cu o pensie minimă de 400 de lei, un ajutor de la primărie care nu şi-a găsit calea spre bătrână de trei luni şi doi băieţi mari, dar măcinaţi şi ei de probleme, bunica îşi duce bătrâneţea în frig, vânzându-şi munca cu preţuri de până la 40 de lei. Uneori clienţii vin, alteori întârzie să apară, însă una dintre vânzările pe care le-a făcut săptămâna trecută a fost, se pare, cu noroc. sursă articol: Adevărul.ro
Alte știri din aceeași categorie
