Duminică, 20 septembrie, a avut loc slujba de resfinţire a Bisericii „Sfânta Vineri”, cu ocazia finalizării lucrărilor realizate în cadrul proiectului „Consolidare, restaurare şi reabilitare Ansamblul Bisericii <<Sf. Vineri>> – municipiul Piteşti, judeţul Argeş”. Pentru restaurarea acestui obiectiv turistic de mare importanţă al patrimoniului cultural argeşean, Parohia „Sfânta Vineri”, în calitate de beneficiar, a accesat în luna august 2013 fonduri nerambursabile Regio în cadrul Axei prioritare 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”.
Valoarea totală a contractului de finanţare a fost de 8.131.281 de lei, din care 6.249.593,52 lei a reprezentat valoarea eligibilă nerambursabilă (fonduri nerambursabile FEDR – 5.647.757,66 lei; fonduri de la bugetul naţional – 476.843,99 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului – 124.991,87 lei). Proiectul, ce a avut o durată de implementare de 24 de luni, a vizat restaurarea, reabilitarea şi conservarea monumentului istoric (clădirea bisericii în suprafaţă de 454 mp şi casa parohială în suprafaţă de 224 mp), precum şi valorificarea și promovarea potențialului turistic-cultural local. Biserica Parohiei „Sfânta Vineri” a fost construită la începutul secolului al XX-lea după proiectul arhitectului Ioan N. Socolescu, care s-a inspirat din cele mai autentice tradiţii arhitecturale ale poporului nostru, realizând cel mai reprezentativ edificiu al localităţii argeşene. Lăcaşul cu cult monumental de astăzi este o replică a bijuteriei arhitecturale din vremea lui Neagoe Basarab – Biserica Mânăstirii Curtea de Argeş. După mai mult de o sută de ani de la darea în folosinţă, aceasta rămâne cea mai importantă clădire bisericească din municipiul reşedinţă de judeţ şi din zonă, devenind catedrală şi sediul Protopopiatului Piteşti. Biserica „Sfânta Vineri” a fost ridicată pe terasa cea mai joasă a orașului, fiind una dintre cele mai frumoase monumente arhitecturale din Pitești, furând ceva din farmecul ctitoriei legendare a lui Neagoe Basarab. Mii de argeni au participat la slujba de sfinţirire, curtea bisericii devenind neîncăpătoare. Directorul ADR Sud-Muntenia, Liviu Muşat a fost prezent alături de argeşeni şi preoţi la acest important eveniment care a avut loc în Argeş. Soborul de preoţi a fost condus de Î.P.S Calinic, a fost prezent şi preotul câmpulungean, Radu Tascovici, dar şi arhidiaconul Caliopie Ichim şi mulţi alţii.