O familie de berze din Muscel au fost rănite şi nu au mai putut cloci ouăle din cuib. Puii şi ouale rămase au fost salvate din cuib de o echipă de electricieni. Puii au fost duşi la o asociaţie de protecţie a berzelor din Sibiu, iar ouăle rămase au fost puse la clocit, la o curcă din gospodăria unei femei din Valea Stânii, judeţul Argeş. Pasărea şi-a făcut temeinic treaba, iar duminică dimineaţa, Maria Ivan a avut o surpriză. Curca a clocit ca o veritabilă mamă adoptivă ouăle rămase, iar dintr-unul a ieşit un pui mic, dar sănătos. S-a alăturat familiei sale, la un centru special pentru Berze din judeţul Sibiu, cu ajutorul echipei Digi24. Gritu Miruna, reprezentant al Asociației Prietenii Berzelor a cântărit puiul de barză ajuns în grija sa, şi acul cântarului a indicat 70 de grame. Puiul de barză primeşte un tratament cu vitamine şi este hrănit cu carne de peşte. Dacă se va întrema, peste două luni, şi-ar putea lua zborul. Acum este cu toată familia lui la Sibiu!