O echipă de experţi evaluatori, conform programării pe ultimul trimestru al acestui an, va efectua acţiunea de acreditare a spitalului muncipal Câmpulung, în perioada 14-21 decembrie. În acest sens salariaţii spitalului, de la medici, la contabili s-au pus la punct cu orice detaliu care contează în punctajul final. Managerul spitalului, Gore Stănescu şi-a retras cererea de demisie, astfel încât coordonarea grupurilor interne de lucru nu va fi afectată. În realitate, procesul de acreditare a demarat la nivel naţional în urmă cu doi ani, evaluarea spitalul municipal Câmpulung fiind programată în decursul trimestrului IV al acestui an, în acest sens fiind transmisă la Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor (CONAS) documentaţia preliminară. CONAS nu clasifică spitalele în comunale, orăşeneşti, municipale, etc., şi nici în ceea ce priveşte numărul de personal sau de paturi, ci le clasează doar în funcţie de calitatea serviciilor oferite. În cazul neacreditării, după remedierea deficienţelor semnalate, spitalul respectiv poate solicita să fie supus unui nou proces de acreditare. Odată obţinută, acreditarea CONAS este valabilă timp de 5 ani. Mai multe amănunte despre investiţiile care s-au făcut la spitalul municipal Câmpulung în ultima perioadă pentru a se obţine acreditare aflaţi din ediţia tipărită a Ziarului din Muscel ce va apărea marţi, 15 decembrie la chioşcurile de ziare! Aşadar nu rataţi ziarul pentru că veţi găsi multe informaţii în exclusivitate!