Una dintre victimele reţelei de sclavi din Berevoeşti a comis-o din nou! Va ajunge din nou după gratiii, după ce şi-a ucis tatăl, în vârstă de 58 ani din comuna Tufeni, imobilizat la pat.
Purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Olt, medicul Alina Duminică, a declarat că victima prezenta multiple traumatisme, fiind lovită cu un corp dur.
”Unul dintre membrii familiei l-a găsit pe bărbat fără suflare în această dimineaţă (sâmbătă – n.r.). Solicitarea a fost primită prin apelul 112 în jurul orei 08.20, iar cadrele medicale au constatat că persoana prezenta multiple traumatisme în zona capului şi a membrelor, loviturile fiind produse cu un corp dur. Decesul bărbatului survenise cu câteva ore în urmă, cel mai probabil în cursul nopţii”, a declarat doctorul Alina Duminică.
”În urma unui apel la 112, echipa operativă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt s-a deplasat la faţa locului. Cauza a fost preluată de unitatea de Parchet competentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Ionuţ Ştefan Iordache a fost una dintre victimele reţelei de sclavi din Berevoeşti, judeţul Argeş. Tânărul de 33 de ani ţinut în lanţuri, se întorsese în satul natal, Tufeni, din judetul Olt. Seara trecută o altă veste a cutremurat satul. Bărbatul şi-a lovit tatăl bolnav până l-a lăsat fără suflare, fiind imobilizat la pat cu un picior amputat.
În septembrie, cinci persoane au fost condamnate la închisoare cu executare în dosarul privind cazurile de sclavie de la Berevoeşti, judeţul Argeş, pedepsele fiind cuprinse între trei ani şi cinci ani şi patru luni.
Condamnările celor cinci persoane inculpate în dosarul privind cazurile de sclavie din Berevoeşti au fost primele în acest dosar.