În cadrul Zilelor Muncipiului Câmpulung a avut loc şi deschiderea Târgului Naţional de Carte ,,Slove muscelene”, ajuns la cea de-a patra ediţie ce s-a desfăşurat în sala mare a Primăriei Câmpulung, un eveniment organizat de Biblioteca Municipală ,,Ion Barbu” din Câmpulung. A fost un eveniment important în cadrul căruia directorul bibliotecii, Ştefan Ştefănescu şi-a prezentat activitatea celor şase decenii care i-a împlinit instituţia pe care o conduce, iar profesorul universitar Petre Popa a făcut o scurtă prezentare a ,,Enciclopediei Argeşului şi Muscelului” structurată în patru volume. „Enciclopedia Argeşului şi Muscelului” este un proiect de mare complexitate, dedicat marilor personalităţi din spaţiul istoric şi geografic al zonei Argeş-Muscel, şi care a fost iniţiat de prof. univ. dr. Petre Popa. Fiind responsabilul primului volum al ,,Enciclopediei Argeşului şi Muscelului”, directorul Bibliotecii Judeţene Argeş „Dinicu Golescu”, Octavian Sachelarie a fost prezent la Câmpulung alături de Filofteia Pally, directorul Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti responsabilul celui de-al patrulea volum. De altfel, în cuvântul de deschidere, profesorul Petre Popa a ţinut să le mulţumească celor care l-au ajutat să pună în aplicare acest grandios proiect. Primul volum, în 500 de pagini, cuprinde informaţii de la litera A până la C şi s-a aflat sub răspunderea Bibliotecii Judeţene Argeş „Dinicu Golescu”. S-a lucrat zile şi nopţi pentru finalizarea celui de-al III-lea volum al „Enciclopediei Argeşului şi Muscelului”, iar după aproape doi ani, acesta a fost lansat on-line.
Cel de-al doilea volum, care cuprinde informaţii de la litera D până la K, a fost realizat cu sprijinul Bibliotecii Universităţii de Stat. Cel de-al III-lea volum, de 400 de pagini, s-a făcut sub egida Muzeului Judeţean Argeş şi cuprinde informaţii de la litera L până la R. Cel de-al IV-lea volum este realizat sub egida Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, care va cuprinde informaţii de la litera S până la finalul alfabetului, plus anexele aferente. Întregul proiect este realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Argeş. Enciclopedia înseamnă o muncă titanică, strânsă în cele patru volume, unde sunt prezentate nu numai personalităţile Argeşului şi Muscelului, dar şi localităţile cu obiectivele economice importante, apele şi munţii. Dacă primul volum s-a aflat sub răspunderea Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu”, (n.r., acesta poate fi accesat la adresa www.bjarges.ro/profesionalproiecte), de cel de-al doilea, care cuprinde informaţii de la litera D până la K, se ocupă Biblioteca Universităţii de Stat, sub atenta îndrumare a drd. ing. Ileana Bălan. Toate informaţiile de la litera D pot fi citite pe internet la adresa http://biblioteca.upit.ro. Cel de-al treilea volum se află în răspunderea Muzeului Judeţean Argeş, şi toate informaţiile pot fi citite pe internet la adresa http://www.muzeul-judetean-arges.ro/ iar cel de-al patrulea volum poate fi găsit la adresa http://www.muzeulgolesti.ro/.