În Aula Magna a Universităţii Constantin Brâncoveanu, s-a desfăşurat, sâmbătă, 15 martie, Consiliul de Coordonare Judeţean al Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat Liberal Argeş. La acest eveniment au paticipat 330 de persoane dintre care 267 au fost delegaţi cu drept de vot. Alături de femeile din PDL Argeş, care şi-au desemnat cu această ocazie noul Birou Permanent Judeţean, au fost prezente şi femeile din Biroul Permanent Naţional al Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat Liberal, precum şi lideri ai partidului de la nivel central şi local. Andreea Paul – prim-vicepreşedinte PDL, Sulfina Barbu – vicepreşedinte PDL, Cristina Trăila – preşedinte interimar Organizaţia de Femei PDL, Cătălin Teodorescu – preşedinte PDL Argeş, Olimpia Doru – preşedinte interimar OF PDL Argeş, Dan Bica – secretar-general PDL Argeş, Gheorghe Alecsei – prim-vicepreşedinte PDL Argeş, Adrian Moisescu – candidatul PDL Arges la alegerile europarlamentare şi Romeo Rădulescu – deputat PDL de Vâlcea. În urma votului exprimat de cele 267 de membre ale OF Argeş pentru desemnarea unei noi structuri de conducere, Olimpia Doru a întrunit 266 de voturi pentru şi unul împotrivă, câştigând astfel mandatul de preşedinte.