-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Oportunități profesionale pentru locuitorii județului Argeș: ADIENT Trim Piteşti, în plină campanie de recrutare

Alte Știri

ADIENT, liderul global în producţia de scaune auto şi unul dintre cei mai importanţi angajatori din județul Argeș, a participat în perioada 10 – 18 august, la evenimente locale, în localitățile Curtea de Argeș, Costești și Domnești, în contextul unei campanii de recrutare.

Programul a debutat la Curtea de Argeș,în data de 10 august, a continuat la Costești în perioada 12 – 13 august și urmează să se încheie la Domnești pe 18 august.

Într-o zonă special amenajată au fost distribuite pliante care, sub deviza ,,Căutăm oameni harnici”, descriuoportunitățile profesionale oferite de către fabrică, dar și etapele procesului de recrutare, selecție și angajare.Locuitorii din Curtea de Argeș s-au putut bucura, pe 15 august și de un program dedicat copiilor. Cei mici au fost plăcut surprinși de un spectacol pe scenă oferit de un animator, i-au întâlnit pe Mickey și Minnie și s-au jucat cu baloane de săpun.

adient_curtea-de-argesCu sprijinul primăriilor celor trei localități, CV-urile destinate Adient Trim Pitești pot fi acum depuse în urnele special amenajate în incinta respectivelor instituții.

În acest moment echipa Adient Trim din Pitești numără 2.081 de angajați, iar procesul de recrutare continuă, extinderea fabricii urmând să aibă loc în toamna acestui an.

Despre Adient:

Adient este lider global în producția de scaune auto. Cu 75.000 de angajați în 230 de fabrici aflate în 33 țări din întreaga lume, producem și livrăm scaune pentru toate clasele de vehicule și toţi producătorii de echipamente originale. De la sisteme complete până la componente individuale, expertiza noastră se reflectă în fiecare pas al procesului de fabricare a scaunelor auto. Abilitățile noastre integrate, in-house, ne permit să luăm produsul de la etapa de cercetare și design, să îl urmărim pe întreg procesul, pâna la proiectare și fabricare – iar munca noastră se regăsește în 25 de milioane de vehicule în fiecare an.

Notă către editori:

Adient (NYSE:ADNT) şi-a anunțat debutul ca o corporație independentă, listată la bursă, prin finalizarea separării de Johnson Controls International în data de 31 octombrie, 2016. Acțiunile companiei sunt listate la New York Stock Exchange sub simbolul “ADNT.” Desprinsă din Johnson Controls Automotive Seating, Adient se poziționează ca lider în industria producției de scaune auto la nivel global.

Președintele și CEO-ul companiei este R. Bruce McDonald. Acesta a declarat, în ziua în care a fost fondată Adient: “Misiunea noastră este să fim furnizorul de scaune auto, de talie mondială, a cărui poziție de lider de piață se datorează costurilor, calității, execuției și satisfacției oferite clienților. Ne vom dezvolta abilitățile pentru a determina creșterea industriei, atât în segmentul auto, cât și dincolo de aceasta.”

În calitate de companie independentă, Adient are în vedere creșterea investițiilor în produse și tehnologii inovatoare, aliniate cu tendințele precum pilotarea autonomă, electrificarea, scaune ușoare care ocupă puțin spațiu, precum și personalizarea produselor și a capabilităților oferite de o mașină. Adient are în vedere exploatarea oportunităților oferite de piețele adiacente, în afara industriei auto tradiţionale, precum vehicule comerciale, trenuri de pasageri şi scaune pentru avioane.

 

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie