Pandemia nu a afectat lucrările de investiții în Schitu Golești. O parte dintre lucrările de investiţii de interes public, demarate în Schitu Golești anul acesta ori anterior, urmează să fie finalizate cât de curând.
În acest moment, localitatea marchează cele mai de amploare investiții cu ar fi extinderea rețelei de canalizare menajeră, reabilitarea Căminului Cultural dar și extinderea rețelei cu gaze.
Edilul localității Schitu Golești, Vasile Tudorel Miriță a prezentat stadiul lucrărilor de investiții în derulare la data de 19 mai 2020.
- Execuția rețelei de canalizare menajeră și stație de epurare în comuna Schitu Golești – etapa I, pe ultimul tronson de 200 m.l.;
- Modernizarea sistemului de iluminat public;
- Reabilitarea Căminului Cultural Schitu Golești;
- Extinderea rețelei de gaze naturale pe Ulița Povernei;
- Execuție refugii de călători pentru Complex Schitu Golești și punctul Oceanu Lăzărești.
- Parohia Lăzărești execută și cu sprijinul Consiliului Local Schitu Golești o trapeză și cameră mortuară.
Cei care tranzitează localitatea Schitu Golești pot vedea că se lucrează de zor.