Zi cu ghinion pentru un argeşean care făcea un sport iubit prin zona Muscel, pe dealurile de la Stoeneşti. Sâmăreanu Sorin Iordan are 44 de ani şi este din Piteşti. Bărbatul se afla vineri cu parapanta la Stoeneşti, zonă cunoscută de iubitorii acestui sport, de altfel locul unde se organizează competiţii internaţionale de acest gen.
Sorin a plecat de la locul de pornire, curenţii erau prielnici, numai că s-a întâmplat ceva şi bărbatul nu a mai putut să îşi continue zborul lin pe deasupra dealurilor Stoeneştiului, şi a aterizat forţat undeva în zona Lunca Gârtii, zonă situată între comunele Stoeneşti şi Dragoslavele.
Bărbatul a fost căutat imediat de salvatori, după el plecând de la Detaţamentul de Pompieri Câmpulung ambulanţa SMURD. După circa două ore, timp în care a fost căutat, stabilizat şi pregătit de transport, Sorin Iordan Sâmăreanu a ajuns la UPU Câmpulung. Aici s-a confirmat diagnosticul iniţial, fractură membru superior stâng, şi bărbatul a fost transferat la Spitalul Judeţean Argeş.