0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Părintele Dragomir vă invită să aduceţi o rază de speranţă în inimile celor neajutoraţi!

Alte Știri

Preotul paroh al Parohiei Fundeni din Câmpulung, Ciprian Dragomir, a lansat o nouă campanie de ajutorare a semenilor noştri. De această dată, părintele Ciprian, ne îndeamnă să fim alături de părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului şi Valea Screzii, din Prahova, pentru a sprijin la creşterea celor peste 300 de suflete de acolo.

Părintele Tănase are în grijă aceste persoane, copii orfani, tineri abandonaţi şi mame abuzate. Părintele are nevoie pentru aceste suflete necăjite, pe lângă alimente, de materiale de construcţie de orice tip, de cherestea şi lemne de foc.

Contribuţia nu trebuie să fie nici de bani, nici de materiale. La patru puncte de colectare, vorbim aici de magazinele societăţilor Romturingia, Rovied, Pel Ind Family şi Harald, s-a amplasat un palet de colectare, iar doritorii pot aduce sau pot achiziţiona din acel magazin produse, iar reprezentanţii parohiei Fundeni le vor prelua şi le vor duce spre destinaţie. De asemenea oricine are acasă materiale noi rămase, le poate aduce în custodie la magazinele partenere ale acestei campanii. La sfârşitul lunii, tot ce a fost colectat se va înregistra şi materialele vor pleca spre cele 300 de persoane care au nevoie de ajutor.

Fiecare colectă de acest gen va fi făcută public prin canalele media.

Echipa locală de mâini întinse spre folos vă roagă să ajutaţi şi de această dată persoanele care au nevoie de sprijinul dumneavoastră!

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie