Pârtia de schi din vârful Molivişu va fi cea mai modernă din sud-estul Europei. Pentru a demonstra că treaba merge ca pe roate, iniţiatorul proiectului a strâns conducerea Consiliului Judeţean Argeş şi consilierii județeni, pentru a le arăta stadiul lucrărilor. Situată la circa zece kilometri de Barajul Vidraru, staţiunea se întinde pe o suprafaţă de 160 de hectare şi cuprinde trei comune, Arefu, Brăduleţ şi Cicăneşti. Acum traseul este unul greu de parcurs din cauza drumului forestier, însă autorităţile promit că şoseaua va fi asfaltată şi va avea atât pistă pentru biciclişti, cât şi trotuar pentru pietoni.
La baza muntelui Ghiţu din Masivul Făgăraş se află pârtia de schi Molivişu ce are o lungime de 1.300 de metri. Ea va fi cea mai modernă pârtie pentru schiat din sud-estul Europei, atât datorită dotărilor cât şi a climatului oceanic. În prezent, deja şi-au făcut curaj câţiva pasionaţi ai acestui sport dar şi salvamontişti şi au schiat în voie. Peisajul este unul de vis, vârful Molivişu, situat la o altitudine de peste 1.500 de metri, se află chiar în centrul României.
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, împreună cu vicepreşedintele Consiliului Județean Argeş, Constantin Polexe, şi preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ADI Molivişu, Pavel Bârlă, au prezentat obiectivele ce urmează a fi construite în cadrul Staţiunii Montane Molivişu, printre acestea numărându-se două pârtii de schi, dotate cu echipamente pentru producerea zăpezii artificiale, instalaţii de transport pe cablu, echipamente de întreţinere şi anexe, o bază de agrement, instalaţie de captare, tratare şi distribuţie apă potabilă, sistem de canalizare, reţea de distribuţie electrică, un observator turistic în masivul Ghiţu-Molivişu, precum şi amenajarea şi valorificarea în scop turistic a Turbăriei Molivişu.
Investiţia acestui proiect este de 80 de milioane de lei, jumătate fiind suportată din fonduri europene şi jumătate din banii Consiliului Judeţean Argeș. Până la sfârşitul acestui an lucrările trebuie să fie finalizate astfel încât la începutul lui 2016, turiştii să meargă să schieze.