De fiecare dată când vrem să aducem în discuţie, reperele biblice, putem spune că Turcia se alătură Ierusalimului din acest punct de vedere. Şi, dacă am intrat în acest capitol vă propunem o călătorie în Efes, pe urmele Maicii Domnului şi ale Apostolilor Ioan şi Pavel, care au trăit aici o perioadă, după Invierea Domnului Iisus Hristos.
O Biblie în viaţă
Anticul oraş Efes, “cetatea eternă” creştinată miraculos de apostoli străjuieşte în Turcia. Aici a trăit o perioadă Sfântul Ioan Evanghelistul aducând-o cu el şi pe Maica Domnului. În această zonă, la poalele munţilor Privighetorilor există Casa Fecioarei. Să urci spre casa Fecioarei de pe munte este aproape ca o iniţiere în creştinism. Ca să înţelegi suferinţa lui Ioan şi a Maicuţei, trebuie să străbaţi mai întâi Efesul. N-ai cum altfel. Din înaltul Crucii, cu ultimele puteri, cu întreg trupul scăldat de sânge, Mântuitorul şi-a întors privirea spre mama Sa şi spre ucenicul pe care îl iubea cel mai mult şi le-a zis lor ultimele Sale cuvinte: “Femeie, iată fiul tău!. Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta!. Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o cu sine”. Aceasta este mărturia Evangheliei. Iar la împărţirea lumii între apostoli, lui Ioan i-a revenit Efesul şi Asia Mică de unde a scris mai multe versete ale Evangheliei. Şi a venit aici, încercând împreună cu Măicuţa Sfântă să propăvăduiască creştinismul. Drumul devine abrupt, îngust, tot mai înalt. Un pelerinaj anevoios, şerpuit, printr-o halucinantă pădure de măslini, în care fiecare palmă de pământ este sacră. Statuia cea mare este semnul de trecere spre tărâmul Fecioarei. Îţi iese deodată în cale, o Măicuţă înaltă, pământie, cu braţele deschise… Mai sus, după încă vreo nouă kilometri, la capătul drumului şi al cerului, apare o frumoasă grădină în trepte ce cotropeşte, pur şi simplu, cu bogăţia ei, zidurile unei bisericuţe bătrâne, ascunse printre ramuri, frunze şi flori minunate. Bisericuţa care a fost ridicată mai târziu, prin veacul al VI-lea, peste această casă, îi păstrează forma – cu cămăruţa aceea îngustă în dreapta altarului, odaia în care Fecioara se odihnea alături de o apă limpede…
Peretele dorinţelor
Un zid înalt ce susţine pământul bisericii este acoperit cu hârtiuţe albe. Cam şaptezeci de metri de perete, de sus până jos, doar cu bilete albe, unele peste altele, în straturi groase de două-trei palme. Scrise în toate limbile pământului, aceste bileţele conţin mulţumiri şi dorinţe către Maica Domnului. Nimeni nu se atinge de ele, iar de la an la an se înmulţesc. Pe dedesubtul pământului, firul de apă limpede care trecea prin odaia Fecioarei este desfăcut în trei braţe. Este o legendă a locului, moştenită din strămoşi: primul izvor ajută la sănătate, al doilea la dragoste, al treilea la bunăstare materială. Nu-i doar o superstiţie turistică, ci o realitate statornică.
