4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Pedepse cu închisoarea la vârful Poştei Române!

Alte Știri

Prin decizia penală din 15.10.2015, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpaților TOADER DAN MIHAI, director general al C.N. Poșta Română S.A., LEPĂDATU EMANOIL, director executiv economic al C.N. Poșta Română S.A., MARINESCU ANDREI, director executiv dezvoltare strategică al C.N. Poșta Română S.A. și BĂRBULEŢ VASILE, șef Departament IT în C.N. Poșta Română S.A., la data faptei, la câte o pedeapsă de 8 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât pe timpul cât și pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Obligă pe inculpați în solidar, la plata către partea civilă, Compania Națională Poșta Română S.A., a sumei de 6.583.000 euro, la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data săvârșirii infracțiunii și până la achitarea integrală a debitului. Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției la data de 05 decembrie 2013.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie