4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Percheziţii de amploare! În vizor sunt oamenii de afaceri…

Alte Știri

La această oră, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Argeş și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 4 percheziţii domiciliare, în județul Argeş, la sediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

La data de 31 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul de Poliție Județean Argeș și ai Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 4 percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din judeţul Argeş.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2007 – 2018, administratorul unei societăți comerciale, cu profil de activitate creșterea porcinelor, ar fi comercializat porci vii fără să înregistreze în evidențele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate.

La acțiune participă și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie