Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Ploiești, Pitești, Călărași și Ialomița au efectuat un număr de 28 de percheziții pe raza județului Prahova și a municipiului București, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în traficul de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare de operațiuni cu substanțe știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără de a deține autorizație.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că membrii grupului au comercializat cannabis, provenit din municipiul București și surse externe, precum și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive provenite din alte județe ale țării.
În urma perchezițiilor, de la locuințele celor în cauză au fost ridicate diverse cantități de materie vegetală, un pistol supus autorizării, cu muniție neletală, deținut în mod ilegal, cântare, dispozitive destinate mărunțirii plantei de cannabis (grindere), telefoane mobile și diferite sume de bani.
La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 90 de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
La acțiune au participat și polițiști ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, precum și jandarmi.
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.