Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş în urma perchezițiilor desfășurate în data de 5 noiembrie a.c., pe raza județului Galați.
La data de 5 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, ca urmare a celor 3 percheziții domiciliare desfășurate în judeţul Galați, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au condus pentru audieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, pe T.G.V., de 24 de ani și pe S.M., 33 de ani, ambii din comuna Liești, județul Galați, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals.
În urma administrării probatoriului, cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca la data de 6 noiembrie a.c. să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și de luare a unei măsuri preventive.
Reamintim că în ziua de 05 noiembrie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat 3 percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane şi sediul unei societăţi comerciale din judeţul Galați.
Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals.
Cei vizați subt bănuiți că, în luna iunie a.c., ar fi postat pe internet anunțuri false privind vânzarea unor bunuri și ar fi încasat sumele de bani pretinse în anunțuri fără a livra bunurile în schimb.