Permis GRATUIT de călătorie cu trenul prin Europa pentru tinerii români. Este vorba despre a doua rundă pe 2024 a programului DiscoverEU. Rundă în care, pentru țările membre și cele asociate programului Erasmus+, Comisia Europeană pune la dispoziție un total de 35.500 de permise de călătorie. Sunt eligibili tinerii născuți între 1 ianuarie 2006 și 31 decembrie 2006.
CITEȘTE ȘI. Se construiește un patinoar cu 50 de milioane EURO. Ajungi la el pe celebrul DN 73, Câmpulung – Brașov
Perioada de înscriere este 2 octombrie – 16 octombrie (ora 13.00, ora României). Tinerii care vor fi selectați dintre cei care se vor înscrie vor putea efectua călătorii în perioada 1 martie 2025 – 31 mai 2026.
- Tinerii eligibili se pot înscrie accesând Portalul European pentru Tineret.
- Pentru a intra în posesia unui permis gratuit de călătorie, ei trebuie să completeze corect formularul de înscriere. Dar și să răspundă la un quiz despre Uniunea Europeană și oportunități ale UE pentru tineri. Va mai exista și o întrebare care va facilita departajarea celor înscriși.
CITEȘTE ȘI. De AZI, șoferii nu mai pot ieși pe străzile din România cu aceste cauciucuri la mașinile pe care le conduc
- Câștigătorii vor putea călători în Europa individual sau în grup de până la 5 persoane, pe o durată de cel puțin 1 zi și cel mult 30 de zile.
- Tinerii selectați vor beneficia și de un card cu peste 40.000 de reduceri la transport public, cultură, cazare, mâncare, sport și alte servicii disponibile în țările eligibile. De asemenea, cei care optează pentru un permis flexibil vor avea posibilitatea de a rezerva gratuit până la 4 locuri prin intermediul sistemului online pus la dispoziție de contractant în aplicația mobilă DiscoverEU.
CITEȘTE ȘI. DEZVĂLUIRI de la Renault. Sunt legate de super mașina care va fi expusă în premieră la Salonul Auto de la Paris
- Tinerii care vor fi selectați vor putea beneficia de sesiuni de pregătire înainte de plecare din partea Agenției Naționale Erasmus+ (ANPCDEFP), iar în timpul călătoriei pot avea ocazia să cunoască alți călători la întâlnirile de tip Meet-up organizate de Agențiile Naționale Erasmus+ din alte țări.
- Includerea este una dintre prioritățile programului Erasmus+, astfel încât participanții cu dizabilități pot primi sprijin suplimentar pe parcursul călătoriei lor.
Detalii despre această rundă a programului DiscoverEU – în anunțul Comisiei Europene.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.