În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 317 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 74.715 de lei și au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 31 de permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, l-au depistat, pe D.N. 65, pe T.G.A., de 31 de ani, din comuna Slătioara, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.
Polițiștii Biroului Rutier Pitești, l-au depistat, pe strada George Coșbuc, pe P.A., de 44 de ani, din municipiul Pitești, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.