4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Pleacă primarul de la Aninoasa acasă?

Alte Știri

În 2013, primarul de la Aninoasa (PSD), Ştefan Benonie, a fost găsit incompatibil. Potrivit comunicatului emis atunci de ANI, Ştefan Benonie „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 14 iunie 2012 – 12 februarie 2013, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de primar al comunei Aninoasa, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale Ştefan Benonie“.

Decembrie 2016 era luna în care primarul social-democrat de la Aninoasa, Benonie Ştefan, afla dacă mai poate să-şi continue mandatul sau îl va încheia înainte de termen. Respectivul raport al ANI a fost atacat în instanţă de către primarul de la Aninoasa la Curtea de Apel Piteşti, unde a avut câştig de cauză. Hotărârea nu a fost una definitivă şi irevocabilă, reprezentanţii ANI au atacat-o la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Joi, 16 noiembrie, ÎCCJ a decis că ANI a avut dreptate, iar Ştefan Benonie din Aninoasa îşi pierde funcţia de primar, urmând a fi organizate alegeri anticipate.

Iată şi senţinţa pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Tipul documentului de soluționare: Hotarâre

・ Soluție: Admitere recurs – cu casare – Dispune rejudecarea

・ Detalii soluţie: DECIZIA NR. 3618 Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 77/F – CONT din 03 iunie 2014 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantului Ştefan Benonie ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2017.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie