-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Polițistul din Muscel care făcea bani mulți din prostituție

Alte Știri

Polițistul din Muscel care făcea bani mulți din prostituție. Culmea provine tot dintr-o familie de polițiști.

Șapte bărbaţi au fost arestaţi preventiv într-un dosar instrumentat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești.

Aceștia sunt suspectați de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. Printre cei ajunşi în arest se numără şi un poliţist din cadrul Secţiei de Poliție Rurală Rucăr.

Cele nouă percheziţii au avut loc săptămâna trecută, în zona Câmpulung, în Piteşti şi într-o comună din judeţul Galaţi.

„Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020, șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani, ar fi racolat, prin metoda loverboy, șase femei, printre care și o minoră, și le-ar fi determinat să practice prostituția, în România și în străinătate, prin intermediul site-urilor de promovare a serviciilor sexuale, în folosul material al acestora.

Polițistul din Muscel care făcea bani mulți din prostituție

În urma perchezițiilor, au fost descoperiți și ridicați 16.000 de euro, 1.000 de lei, 14 telefoane mobile, două unități de calcul, diverse înscrisuri. Totodată, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a trei autoturisme, cu o valoare cumulată de aproximativ 70.000 de euro, precum și asupra unui imobil”, anunţa IPJ Argeş într-un comunicat de presă.

Au fost reţinuţi şapte suspecţi, toţi fiind duşi la Tribunalul Argeş cu propunerea arestării preventive.
Instanţa a admis cererea procurorilor DIICOT. Ei sunt cei şapte bărbaţi arestaţi preventiv: Eduard C. 30 de ani, Alexandru P. 29 de ani, Ilie G., 33 de ani, Gabriel G. 24 de ani, Mihai T. 30 de ani, Mădălin T. 38 de ani, Marius A. 36 de ani. Imediat după sentinţă toţi aceştia au depus contestaţie la decizie, urmând să fie judecată la Curtea de Apel Piteşti.

Tatăl lui a fost tot poliţist

Printre bărbaţii arestaţi se numără şi un poliţist muscelean. Acesta nu era vizat în dosar, dar în urma audierilor a fost dat de gol de una dintre victime. În prezent, fata era exploatată de unul dintre proxeneţi şi după ce le-a dat detalii despre individ, le-a spus anchetatorilor că în trecut, a fost exploatată de altcineva şi le-a dat numele lui Gabriel G.

Faptele ar fi avut loc înainte ca acesta să devină subofiţer, așadar înainte de 2020 când au comis faptele inculpați. Gabriel G. a absolvit în 2018 Şcoala de Agenţi de Poliție”Vasile Lascăr” Câmpina.

A fost repartizat la Poliția Capitalei, apoi s-a transferat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu. În anul 2020 a reuşit să vină în Argeş fiind încadrat la Secţia Rurală Rucăr.

Se spune că ar avut o sancţiune disciplinară în 2022. Tânărul a urmat cariera tatălui său care a fost tot poliţist. Provine dintr-o familie bună care deţine mai multe pensiuni turistice. Imediat după arestare, Gabriel G. şi-a înaintat demisia, acesta fiindu-i aprobată de inspectorul şef al IPJ Argeş. M.Sandu

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie