Revolta cetăţenilor cărora urşii le-a mâncat animalele din gospodărie a ajuns şi pe masa de lucru a prefectului Argeşului, Mihail Oprescu care a luat unele măsuri în acest caz. Prefectul a avut o întrevedere cu reprezentanţii instituţiilor abilitate cu gestionarea acestei probleme, respectiv Primăria Rucăr, Direcţia Silvică Argeș, Direcţia Agricolă, Garda de Mediu, Agenţia pentru Protecția Mediului și Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Ploiești, în vederea informării și identificării soluţiilor pentru rezolvarea situației create. Primăria Rucăr a convocat la timp comisia pentru constatarea pagubelor şi evaluarea acestora, iar prin reprezentanţii săi a avut o atitudine fermă în aplicarea şi respectarea prevederilor legale şi a fost receptivă la adresele CRSC Ploiești. ,,Conform convocărilor efectuate de către primăria Rucăr, anul acesta, începând cu luna iunie s-au înregistrat 9 cazuri de atacuri ale urșilor la stâne, fiind ucise 9 bovine. Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Ploiești nu deține date neoficiale, despre zecile de animale ucise de urs, despre care s-a vorbit. Echipele mixte care s-au deplasat în teren (este vorba de către membrii comisiei: reprezentantul comunei Rucăr, reprezentantul structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale pentru protecția mediului; reprezentantul structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultura -CRSC Ploiești-; reprezentantul direcției pentru Agricultură Argeș; reprezentantul fondului cinegetic și persoana păgubită), pentru toate situațiile menționate, cu ocazia deplasărilor pe teren, au încheiat un proces-verbal respectându-se întocmai prevederile legale prevăzute în Anexa 2 la H.G. 1679/2008. Au fost întocmite un număr de 9 dosare de despăgubiri și înaintate Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (Direcția Biodiversitate) spre analiză și acordarea despăgubirilor. În cadrul ședinței am solicitat reprezentanților instituțiilor implicate tratarea subiectului cu maximă seriozitate în rezolvarea situației, asigurându-i totodată de sprijinul necesar pe lângă instituțiile centrale în baza prerogativelor legale, dacă acest lucru se impune”, a declarat prefectul Mihail Oprescu.
Iată ce a solicitat prefectul Oprescu în cel mai scurt timp
Întocmirea în cel mai scurt timp de către gestionarii fondurilor de vânătoare a documentațiilor necesare și înaintarea acestora către Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor în vederea aprobării derogărilor necesare de recoltare a cotei speciei de vânat care a provocat pagubele (urs). Direcția Silvică Argeș să procedeze la recoltarea vânatului în special din fondurile cu probleme. Gestionarea fondurilor de vânătoare să realizeze cotele de recoltă aprobate anual, în ultimii ani constatându-se faptul că în zona Rucăr acest lucru nu s-a întâmplat aşa cum rezultă din informarea Comisariatului de Regim Silvic și Cinegetic Ploiești. Realizarea comunicării permanente cu cetățenii de către reprezentanții primăriilor implicate în vederea informării cu privire la demersurile efectuate de către instituțiile publice cu atribuții în domeniu, sub coordonarea Instituției Prefectului – județul Argeș.