O familie de medici din Cluj Napoca au ales să trăiască în Câmpulung datorită profesiei. De curând, Natalia Florea este noul medic gastroenterolog al spitalului municipal Câmpulung, după ce a ocupat postul vacant, scos la concurs de conducerea unităţii spitaliceşti. S-a mutat la Câmpulung alături de soţul său care este medic neurolog.
Pentru cei care nu o cunosc, medicul Natalia Florea este absolventă a Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Cluj Napoca. După ce a ocupat postul prin concurs de medic gastroenterolog, Nataliei Florea i-a fost un cabinet la spitalul municipal Câmpulung, cu un program de lucru, zilnic între orele 08.00-15.00. În prezent secţia de gastroenterologie funcţionează în regim de ambulator, oferind servicii de consultaţii de specialitate, ecografii şi endoscopii.
Vă rugăm să ne spuneţi cum v-aţi hotărât să ajungeţi ca medic la Câmpulung?
– Am venit la Câmpulung, împreună cu soţul meu, care este medic neurolog la spitalul municipal. Am fost primiţi cu braţele deschise, conducerea spitalului se străduieşte, să îmi asigure toate condiţiile pentru a mă afirma pe plan local, din punct de vedere profesional.
Această secţie de gastroenterologie este o premieră la spitalul municipal, veniţi şi în sprijinul bolnavilor din zonele limitrofe?
– Eu ca şi medic, vin în sprijinul celor din zonele limitrofe, pentru a nu mai fi nevoiţi să meargă până la Piteşti, în tot judeţul Argeş sunt doar trei secţii de gastroenterologie, una la Câmpulung, de curând. Pacienţii pot veni cu bilet de trimitere de la medicul de familie, cu adeverinţă de salariat, cupon de pensie. Deocamdată nu putem să internăm dar cu ajutorul celorlalţi medici ai spitalului, dacă sunt urgenţe, găsim sprijin.
Pentru cei care nu ştiu, spuneţi-ne ce este gastroenterologia?
– Gastroenterologia este o specialitate medicală care se ocupă cu diagnosticarea şi tratarea afecţiunilor esofagului, stomacului, duodenului, intestinului subţire, colonului, ficatului, vezicii biliare, pancreasului. De câte ori nu aţi apelat la sfatul farmacistului pentru un episod diareic, pentru arsuri retrosternale sau vărsături? De multe ori, farmacistul v-a recomandat medicaţia corectă, v-aţi simţit bine o perioadă şi apoi manifestările clinice au reapărut. Şi asta pentru că nu aţi tratat cauza care a determinat apariţia simptomelor, sau nu aţi urmat în paralel cu tratamentul medicamentos şi un regim alimentar adecvat, sau tratamentul nu l-aţi ţinut suficient timp. Sigur, multe dintre afecţiunile gastroenterologice pot fi diagnosticate şi tratate de medicul internist, dar medicina face progrese tot mai mari şi este greu să ţii pasul cu toate noutăţile care apar într-un domeniu atât de vast cum este medicina internă. Iată un exemplu: numărul hepatitelor autoimune a crescut în ultimul timp şi asta pentru că în trecut, multe hepatite cronice erau considerate idiopatice (de cauza necunoscută) dacă nu se găseau markerii pentru hepatita virală B sau C, iar persoana nega consumul cronic de alcool. Sunt o serie de afecţiuni care necesită monitorizare pe termen lung a pacientului, sau screening pentru membrii familiei. Pentru acestea există ghiduri special concepute şi care se modifică periodic în funcţie de noutăţile care apar în urma studiilor clinice.