Pro România Argeș a reușit să organizeze prima conferință de presă la mai bine de un an de la înființarea partidului. Președintele organizației județene, Bogdan Ivan s-a sinchisit în toată perioada să arunce în mediul online câteva comunicate de presă, dar, în rest, a absentat din spațiul public cu desăvârșire.
Dacă nu era Ponta, Ivan rămânea „fantoma” politică
Alegerile europarlamentare bat la colț, iar liderii naționali ai partidelor au început să se afișeze în județe. Așa a fost și joi, când Victor Ponta împreună cu fostul deputat de Argeș (actual de București), Daniel Constantin au venit la Pitești pentru a mai scoate câteva sutimi de procente pentru candidații pe care îi vor propulsa din cursa electorală din mai. În schimb, liderul Pro România Argeș, Bogdan Ivan, a avut un rol decorativ.
Timp de mai bine de o oră, Ponta și Constantin au suportat întrebările jurnaliștilor argeșeni, au răspuns la obiect, dar Ivan a stat precum o statuie și se uita ce înseamnă o conferință de presă. Și asta, deși a fost secretar de stat. Pe de altă parte, în acea vreme, actualul lider al Pro România Argeș își cam dădea „cu stângul în dreptul” în fața ziariștilor „răutăcioși” care își făceau apariția la declarațiile sale.
Bogdan Ivan, definiția traseismului politic
Președintele Pro România Argeș a dat dovadă de un traseism politic rar întâlnit. Bogdan Ivan și-a început viața politică la PD, iar de atunci a zburat din partid în partid, urmărind doar funcțiile care i se promiteau. O parte din „înțelegeri” au fost concretizate, ajungând secretar de stat sau candidat pe listele ALDE Argeș (unde a avut parte de eșecuri de-a dreptul lamentabile). Mai exact, parcursul politic al lui Ivan a fost PD-PDL-ALDE-Pro România. În altă ordine de idei, Ivan a „defilat” de două ori cu fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, judecat pentru luare de mită și abuz în serviciu în formă continuată.