Preoţii militari reprezintă o categorie specială în viaţa militarilor fiind nelipsiţi de la solemnităţile militare şi religioase, de la comemorările celor ce s-au sacrificat pentru integritatea, demnitatea, identitatea şi spiritualitatea neamului nostru, de-a lungul timpului, ridicând moralul militarilor.
Prin simpla prezenţă și prin rugăciunea lor reuşesc să aducă în sufletul militarilor încrederea de care au nevoie la plecarea în misiune. Serviciile liturgice din zilele de sărbătoare, spoveditul, împărtășitul şi o vorbă bună, o povaţă, le dau puterea să răspundă cerinţelor morale şi spirituale ale militarilor.
Misiunea preotului nu este deloc ușoară. Bazată pe virtute, menirea preotului este de a deschide căile sufleteşti atât ale soldatului, cât și ale comandantului, şi nu oriunde, ci într-o zonă de conflict, în care prin mijloacele duhovniceşti şi pastorale avute la dispoziţie, trebuie să pătrundă dincolo de armura trupească, în sufletul lor. De acest lucru depinde în mare măsură şi succesul misiunilor pe care aceștia le au de îndeplinit.
Mulţi preoți militari au însoțit trupele românești în teatrele de operații, Afganistan, Irak, în Balcanii de Vest, întărind duhovnicește sufletele militarilor în fața ameninţărilor, trăind cu aceeași intensitate durerile, suferințele, dar și bucuria lor atunci când s-au întors din misiuni și aceştia au conștientizat că un rol important l-a avut și binecuvântarea preotului, acesta fiind prezent zi de zi în viața militarilor, făcând rugăciuni pentru ei şi discutând pentru a-i îmbărbăta.
Rugăciunea înaintea plecării în misiune este cu totul altfel decât cea din țară… toți militarii așteaptă în cerc, ca într-un întreg, sosirea preotului militar pentru a da binecuvântarea înainte de executarea noii misiuni. Observă mereu, la fiecare pregătire pentru misiune aceeași așteptare și o altfel de privire în ochi a militarilor decât cea pe care o observăm în țară la aplicații și exerciții. Este clar că aici, rugăciunea este benefică pentru a ridica moralul militarilor.
Prezent în misiunea Resolute Support, rotația februarie-august 2018, a Batalionului Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor”, preotul militar Gheorghe Nicolescu din Câmpulung a avut amabilitatea să ne relateze cum a găsit Afganistanul la a treia misiune în teatrul de operații:
Da, după o selecție, cu binecuvântarea Înalt PreaSfințitului Părinte Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi a Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Român, sunt la cea de a treia misiune în Afganistan şi a doua în Kandahar.
Anii trec şi-mi amintesc când am fost selecţionat pentru prima misiune în anul 2002, în teatrul de operaţii cu Batalionul 26 Infanterie „Scorpionii Roşii” şi nu prea aveam informaţii cu privire la ceea ce voi găsi şi ce voi face specific misiunii.
Primul care mi-a dat sfaturi şi m-a îmbărbătat a fost Înalt PreaSfințitul Părinte Calinic şi apoi, preoţii din secţia asistenţă religioasă din Statul Major General şi Statul Major al Forţelor Terestre.
După o perioadă de tranzit, ne-am instalat tabăra şi fiecare avea locul lui în jurul comandamentului. Fiind creştini şi ştiind că omul sfinţeşte locul, am instalat cu toţii un cort cu dimensiuni mai mari decât cele normale, ca loc de rugăciune. Acolo am început să săvârşim Sfânta Liturghie.
Pentru început ne-am mulţumit cu un cort, dar praful şi căldura ne punea la grea încercare. Nu se vorbea la aceea vreme de instalaţii de aer condiţionat. De aici a săditideea de a ridica o biserică mică de lemn. Aşa m-am văzut nevoit să merg la comandantul batalionului, actualul şef al Statului major al Apărării, domnul general dr. Nicolae-Ionel Ciucă pe care l-am regăsit într-o scurtă şedinţă cu locţiitorul (pe atunci) maior Ioan Nicolae şi le-am expus ceea ce intenţionez să fac împreună cu toţi militarii batalionului.
Sincer, toată noaptea m-am gândit dacă prin cererea mea deranjez pe cineva sau pun în încurcătură ceea ce avea fiecare de făcut în acea bază, dar răspunsul nu a întârziat să apară: „Da părinte, faceţi un proiect la ceea ce v-aţi gândit şi în timpul briefingului cu partenerul american o să le expun intenţiile noastre.”
Seara am fost chemat de către comandantul batalionului – locotenent-colonel Nicolae – Ionel Ciucă, iar când m-a văzut s-a luminat dintr-o dată la faţă şi mi-a transmis cu o mare bucurie în suflet că a primit aprobarea şi putem ridica Sfânta Biserică.
Minune, în câteva zile am procurat materialele necesare ridicării lăcaşului de cult şi în două săptămâni cu ajutorul unei echipe minunate de militari pricepuți din batalion şi cu ajutorul lui Dumnezeu s-a construit acel frumos lăcaș sfânt. Era o mândrie pentru noi, în sensul bun al cuvântului, că în mijlocul corturilor aveam ceva care ne împlinea pe toţi, Sfânta Biserica Românească.
În această biserică militarii români au avut bucuria, în data de 30 noiembrie 2002, de Sfântul Apostol Andrei, să slujească Înalt Prea Sfinţitul Teofan pe atunci Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, sosit în Kandahar cu o delegaţie pentru a participa la Ziua Naţională a României.
Nu pot decât să vă citez ce mi-a spus un militar pe care l-am găsit noaptea în biserică: „Părinte, aici mă simt acasă, îmi trece dorul de familie….” şi după …. mulţi ani am resimţit din partea militarilor acelaşi sentiment de apropiere de casă şi familie pentru că biserica este casa tuturor.
A doua misiune a fost 2008-2009 în Zabul-Qalat-Lagman cu Batalionul 30 Vânători de Munte „Vulturii Carpaților”. Acolo am găsit o clădire amenajată destinată a fi capelă pentru toate confesiunile, frumos amenajată de către preoții militari care au slujit înaintea mea cu alte batalioane, dar spiritul muscelean nu a putut trece pe acolo să nu își lase amprenta de folosință tuturor care erau acolo și celor care urmau să vină. Așa că, având sprijinul comandantului, actualul comandant al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, domnul general de brigadă dr. Ovidiu Virgil Pop, am amenajat o catapeteasmă (perete despărțitor – împodobit cu icoane – care desparte altarul de largul bisericii) și troițe în fiecare FOB – Forward Operation Base (bază înaintată de operații), pentru a ne fi folositor în desfășurarea activității pastorale atât de necesare fiecărui militar. Astfel cu eforturi, nu mici de multe ori, am reușit să asigurăm asistență religioasă tuturor militarilor dislocați.
Dar aici am avut și cea mai grea încercare, am pierdut cu toți, un camarad, un frate pe sublocotenentul p.m. Dragoș Alexandrescu într-un incident în care am mai avut și alți patru răniți. Cu toate eforturile medicilor și toate rugile noastre Dragoș ne-a părăsit, lăsând în urma sa un mare gol în sufletele noastre, iar momentele grele ale despărțirii, nu vor fi niciodată uitate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Cea de-a treia misiune este acum tot cu militarii Batalionului 30 Protecția Forței „Vulturii Carpaților”- mare majoritate dintre ei fiind păstoriți de mine și în țară, fiind preotul Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”. Acesta este un mare avantaj pentru misiunea mea, cunoscându-le problemele, grijile, trăirile zilnice, aceştia vin mult mai ușor în fața mea, pentru o povață, pentru un sfat. Acum am găsit aici o frumoasă capelă unde fiecare dintre preoții care au slujit în acest loc au contribuit la înfrumusețarea lăcașului de cult, ducând la bun sfârșit misiunea pentru care suntem aici.
Dintotdeauna oștirea română a fost creștină, militarii sunt credincioși iar rolul bisericii și al preotului în teatrele de operații este de a contribui prin mijloacele pastorale și misionare specifice la menținerea și ridicarea moralului pentru îndeplinirea misiunilor.
Fiind direct interesat de starea moralului militarilor din subordine, comandantul Batalionului Protecția Forței „Vulturii Carpaților”, locotenent-colonel Ionuț Raul Ilinca acordă atenţie deosebită acestor aspecte fiind consiliat permanent de către preotul batalionului.
Din acest punct de vedere, misiunile mele au fost considerabil înlesnite, având șansa să am comandanți care au înțeles și înțeleg rolul preotului (chiar au dat ordine clare ca cei care au atribuții în desfășurarea activității pastorale să colaboreze cu mine) totodată înțelegând că preotul militar trebuie să facă o echipă bună și cu psihologul batalionului – unul cu morala și altul cu moralul.
Cu siguranță în Afganistan, depărtarea de casă, de cei dragi ne face pe fiecare dintre noi mai umili în faţa lui Dumnezeu, iar în timpul fiecărei misiuni credinţa militarului devine mult mai puternică şi se roagă la Dumnezeu pentru protecţia lui şi a familiei conștient fiind că Dumnezeu ne veghează în fiecare clipă. Astfel cu fiecare rugăciune suntem mai aproape de cei de acasă. Din perspectiva preotului militar Gheorghe Nicolescu, încercările ne întăresc și ne fac mai umani cu noi înșine şi cu cei din jurul nostru.
Nu pot spune că nivelul de risc al misiunilor ar fi principala cauză, dar nevoia de sacru, frica de moarte din păcate duce la apropierea omului mai mult de Dumnezeu. Dar omul pretutindeni este supus riscului și de multe ori, bazându-se pe pregătirea personală sau pe sprijinul necondiționat al echipei din care face parte, nu este conștient, cum spun Sfinții Părinți, că trebuie tot timpul să fim pregătiți de a trece de la o stare la alta, adică de la viață la cele veșnice.
Și aici mai ales, în teatrul de operații, preotul, cu blândețe, cu tact pastoral și cu rugăciune îl face pe fiecare militar să nu mai aibă teamă de misiunile pe care le are de îndeplinit.
Indiferent de ora, din zi sau din noapte, la locul acela unde ei se adună înainte de a pleca în misiune, rostesc rugăciunea de binecuvântare pentru fiecare misiune, sărută Sfânta Cruce și sunt stropiți cu agheasmă. Apoi, fiind unși cu mirul sfințit, pleacă încrezători având și protecția divină mai presus de casca de protecţie și vesta antiglonț fiind apărați și ocrotiți permanent de Dumnezeu.
Pentru militari nu este o noutate prezența preotului în mijlocul lor, preotul fiind permanent și în țară în unitate la toate activitățile zilnice, aplicații și mai ales în perioada de pregătire.
La final, dacă tot am vorbit și despre activitățile pe care le desfășor și în timp de pace, aș dori să transmit prin intermediul dumneavoastră un mesaj familiilor militarilor dislocați în Afganistan cu ocazia sărbătorilor pascale.
În Biserică familia are un rol foarte important și chiar dacă nu vrem mai sunt și frământări: dorul de familie, soții, copii, părinți, prieteni, nevoi materiale, spirituale. Cu toate că tehnica modernă a înlesnit foarte mult comunicarea cu cei dragi, îi îndemn pe toți, nu numai pe cei din batalion, ci pe toți militarii care sunt aici din toate structurile, să ne ajutăm unul pe celălalt. Ne dorim să nu trecem prin momente grele, nădăjduind ca bunul Dumnezeu să asculte rugăciunile noastre și ale dumneavoastră, să petreceți Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos cu bucurie și să fiți pregătiți de ziua în care ne vom revedea cu ei.
Sărbători fericite, Doamne ajută!
Preoţi cu cruncea-n frunte! Căci oastea e creştină… găsim alături Biserica de Armată chiar şi într-unul dintre simbolurile naţionale, fapt ce denotă că întotdeauna Crucea a fost alături de Spadă pentru apărarea idealurilor naţionale. La fiecare slujbă auzim preotul binecuvântând Armata – Doamne, ia aminte la glasul rugăciunii noastre, apără şi-l păzeşte de toată reaua întâmplare pe robul Tău care este în armată.
Credinţa în Dumnezeu a făcut întotdeauna trainică simbioza dintre Biserică şi Armată, dintre Cruce şi Spadă, conlucrând împreună în toate timpurile, atât la pace cât şi la război. Din prisma faptului că Biserica dintotdeauna a apărat integritatea spirituală a neamului românesc, iar Armata a apărat integritatea teritorială a acestuia, avem aceleaşi ţeluri de apărare a dreptăţii, adevărului, onoarei şi credinței. Toate aceste virtuţi au păstrat intactă conştiinţa neamului românesc.
