Pentru luna februarie, edilul primăriei Boteni, Vasile Leau a scos la concurs un post vacant. Primăria comunei Boteni, județul Argeș, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional debutant, în cadrul Compartimentului Asistenţă Socială.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 28 ianuarie 2016, ora 16.00: termenul limită de depunere a dosarelor; 11 februarie 2016, ora 10.00: proba scrisă; 12 februarie 2016, ora 10.00: proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul primăriei comunei Boteni, județul Argeș.