Primăria Câmpulung se află sub cele mai rele aspecte când vine vorba de arhitect! După ce o perioadă lungă de timp, instituţia publică a fost descoperită la acest capitol, printr-un concurs a câştigat funcţia de arhitect, Dan Dumitrescu cel acre a stat mai mult prin concedii de odihnă şi medicale, după care a plecat din oraş. Este posibil să îl vedem din nou pe fostul arhitect înscris la concurs!
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante de arhitect şef al municipiului Câmpulung, judeţul Argeş.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 20 iulie 2016, ora 09:00: proba suplimentară de testare a cunoştinţelor PC; 20 iulie 2016, ora 10:00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726. Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.