-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Primarul din Bradu a fost reţinut 24 de ore!

Alte Știri

Primarul comunei Bradu din Arges, social-democratul Dan Stroe, a fost reţinut în această seară, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a dat 8.000 de euro unui consilier UNPR pentru a obţine majoritate în Consiliul Local.
Edilul ales pe 5 iunie, aflat la primul mandat, a ajuns azi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş unde a fost audiat mai bine de șase ore. Conform prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Marius Ştefan, edilul de la Bradu este acuzat de dare de mită, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore. Surse din rândul anchetatorilor susţin că Stroe ar fi dat, în două tranşe, înaintea şedinţei de constituire a Consiliului Local, convocată pentru azi şi amânată apoi, 8.000 de euro unui consilier UNPR pentru a obţine majoritate în Consiliul Local. Fiind la audieri la Parchet, edilul din Bradu nu a ajuns azi la şedinţa de constituire a Consiliului Local Bradu, iar şedinţa a fost amânată. Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, a declarat că a convocat cea de-a treia şedinţă de constituire a Consiliului Local Bradu pentru sâmbătă.

În aceeași comuna, fostul primar, Frătică Dragomir Tudor Florin, a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Argeş, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese în formă continuată. Sentinţa nu este definitivă, Frătică având drept de apel 10 zile.

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie