Dragi locuitori ai oraşului Mioveni,
La cumpăna dintre ani, doresc să vă transmit cele mai călduroase urări de bine, sănătate, liniște, bucurii și să aveți speranța unei vieți mai bune, deoarece încheiem împreună un an în care am reușit să realizăm lucruri importante pentru oraşul Mioveni.
Vom începe anul 2018, cu multe provocări, în care am obligația să îmi continui angajamentele asumate în momentul în care mi-ați acordat încrederea dumneavoastră. Doresc să vă asigur de tot respectul, disponibilitatea și susținerea mea. Am convingerea că împreună vom realiza cele mai ambițioase proiecte pentru oraşul nostru, iar, în final, să putem spune că “Mioveniul e oraşul în care doresc să trăiesc în pace socială! Să avem realizări, să fim mai întelegători unii cu alţii şi la bine, dar şi la rău! La mulţi ani!”, transmite primarul Mioveniului, Ion Georgescu.