“În numele locuitorilor Mioveniului, oraș francofon și al meu personal, doresc să transmit întreaga noastră solidaritate față de familiile victimelor și de națiunea franceză, de care ne leagă puternice legături de prietenie (înfrățirea de peste 26 de ani cu orașul Landerneau), dar și economice prin existența S.C Automobile Dacia – Renault.
Ieri transmiteam un mesaj de felicitare și prietenie poporului francez cu ocazia Zilei Naționale, iar astăzi, la mai puțin de 24 de ore, cutremurat de cele petrecute peste noapte, transmit condoleanțe familiilor victimelor și multă putere celor răniți!
O zi de sărbătoare s-a transformat într-una de doliu, după ce o minte criminală a curmat viețile a zeci de oameni și a lăsat în urmă peste o sută de răniți, printre care și doi români.
Suntem alături de întregul popor francez prieten, greu încercat în aceste momente tragice.”