Formarea de viitori specialişti este o prioritate pentru Adient. Pentru al treilea an consecutiv, compania a lansat programul Start Your Career, prin care studenţii şi masteranzii pot efectua stagii de practică plătite în cadrul companiei iar, la final, pot fi angajaţi.
Realizat în parteneriat cu Universitatea din Piteşti, Start Your Career oferă tinerilor argeşeni posibilitatea de a câştiga experienţă într-unul dintre cele 10 departamente – Producţie, Mentenanţă, Calitate, Logistică, Resurse Umane, Inginerie, Financiar, Lansări & CI, IT sau SSM, sub îndrumarea profesioniştilor Adient, în fabricile din Piteşti, Bradu şi Poiana Lacului.
„Educaţia este esenţială atunci când ne gândim la viitor. Ne bucurăm să putem spune că astăzi suntem unul dintre cei mai importanţi angajatori la nivel local, însă atenţia noastră se îndreaptă şi asupra generaţiilor tinere, aflate în curs de formare. Lor vrem să le demonstrăm că îşi pot construi o carieră de succes aici, acasă, iar Adient este o companie gata să îi sprijine încă din timpul facultăţii”, a declarat Aurelian Dumitru, Senior HR Manager România şi Slovenia.
Conferinţa oficială de deschidere a proiectului a avut loc pe 1 noiembrie 2017, la Universitate şi s-a bucurat de o prezenţă numeroasă din partea studenţilor şi masteranzilor.
Până acum, din cei 153 de stagiari participanţi în programul Start Your Career, 45 au devenit angajaţi ai Adient.
În fiecare an, tapiţeriile auto realizate la fabrica Adient Trim din Piteşti se regăsesc pe mai mult de 1.150.000 de maşini din întreaga lume. Producţia se realizează folosind utilaje de ultimă generaţie, iar calitatea extrem de ridicată a produselor şi profesionalismul echipei au ajutat compania să devină un reper în domeniul său de activitate, la nivel internaţional.
Fabrica ADIENT din Piteşti are în prezent 2.100 de angajaţi şi se află în plin proces de recrutare, ca urmare a extinderii capacității de producție.
Compania este prezentă în România din anul 2000, are un număr total de 5.800 de angajaţi şi deţine opt unităţi de producţie: Jimbolia (armături metalice şi mecanisme), Timişoara (materiale textile pentru huse auto), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia, respectiv armături metalice), Ploieşti (tapiţerii), Piteşti (tapiţerii).