Și spectatorii au putut gusta puțin din adrenalina pe care o simt concurenții. Șapte dintre ei au urcat la volanul bolizilor și au alergat pe traseu. Printre cei care au intrat în competiția timpilor s-a numărat și primarul municipiului Câmpulung, Liviu Țâroiu, care a arătat că este, la fel ca mulți musceleni, un iubitor al motorsportului. De la eveniment nu a lipsit nici campionul Ion Balzac Mihăilă, unul dintre piloții fostei uzine ARO.
De precizat că organizatorii au testat traseul și pe timp de noapte și nu este exclus ca pe viitor să asistăm la o reală surpriză pe arena din Grui.
Spectacol de top pe arena Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross
25 de concurenți dornici de victorie. Un traseu dificil, extrem de tehnic. Public numeros. Spectatori care au devenit piloți pentru o zi. O Toyota Cellica pe care a făcut istorie Carlos Sainz, pe traseu. Parada spectaculoaselor și frumoaselor ARO IMS și foste glorii ale pilotajului românesc prezente lângă traseu. Acestea au fost ingredientele pentru două zile de spectacol extrem la Cupa Câmpulung Muscel la Rally Cross, organizată de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung. Competiția, cotată ca etapa a IV-a din Campionatul național de Rally Cross, a fost organizată sub egida Federației Române de Automobilism.
H1
I- Brescan Alexandru – Racing Cars Brașov
II – Turcu Dragoș – ACS Raideri TG Jiu
III – Gheorghe Alexandru – AS Sprint Club Mioveni
H2
I – Ungurenuș Adelin – Pro Car Pitești
II – Boncescu Robert – AS Sprint Club Mioveni
III – Niță Iancu – Pro Car Pitești
H3
I – Pleșa Mihai – AS Sprint Club Mioveni
II – Coman Marius – Brothers Motor Sport Câmpulung
III – Berbecaru Mihai – Pro Car Pitești
H4
I – Bodea Dan – Auto Speed Rally București
II – Berbecaru Mihai – Pro Car Pitești
III – Robert Boncescu – Sprint Club Mioveni
BUGGY / Juniori
I – Lămbescu Sebastian – AS Sprint Club Mioveni
II – Talianu Alexandru – AS Rally Cars Brașov
III – Neamțu Victor – ACS Raderi Tg. Jiu
1600 Buggy
I – Lămbescu Tiberiu – AS Sprint Club Mioveni
II – Dunavățu Cristian – ACS Raideri
III – Rizoiu Adrian – Brothers Motor Sport
Super Buggy
I – Șerban Vasile – ACS Raideri
II – Dunavățu Cristian – ACS Raideri
Kart Cross
I – Ciopleiași Ionuț – Brothers Moror Sport
ECHIPE
I – AS Sprint Club Mioveni
II – AS Brothers Motor Sport Câmpulung
III – ACS Raideri Tg Jiu
IV – Pro Car Pitești