4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Proprietarii terenului unde este conducta de aducţiune cu apă la Voineşti, vor primi o despăgubire anuală!

Alte Știri

S-au finalizat lucrările la aducţiunea cu apă de la Voineşti, s-au încheiat procesele verbale şi societatea S.C EDILUL C.G.A a făcut tot posibilul că proprietarii să îşi revedince terenurile în aceeaşi stare, de producerea evenimentului neplăcut. Proprietarii şi-au primit merii pe care şi i-au plantat în locul celor care au fost smulşi din pământ de utilajele care au intrat pentru refacerea conductei de aducţiune apă, gardurile au fost şi ele refăcute, iar restul proprietarilor afectaţi au primit o sumă de bani, vorbim aici de familiile Petrescu, Badea, Eana, Damaschin, Bragă. Rămâne acum, ca până la data de 15 mai, toţi proprietarii în acte a celor 30.000 metri pătraţi, situaţi în punctul Stăvilar, unde este captarea Măgura, să facă dovada pe propria răspundere că au acte în regulă, să încheie un contract cu primăria Câmpulung, iar în urma acestor acte să primească o despăgubire lunară. Proprietarii vor rămâne cu pământul, îl pot ara şi exploata dar nu pot folosi îngrăşământ pentru el. Vom reveni cu mai multe amănunte pe acest subiect!

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie