4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

RATEN a depus plângere penală împotriva lui Miuţescu, pentru că a alarmat nejustificat populaţia Argeşului!

Alte Știri

Purtătorul de cuvânt al PNL Argeş, Adrian Miuţescu s-a ales cu plângere penală la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în data de 24.03.2015, din partea RATEN. Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN) care include Sucursala Institutul de Cercetări Nucleare RATEN ICN Piteşti, a luat la cunoştinţă prin mijloace de informare media afirmaţiile purtătorului de cuvânt al PNL, Adrian Miuţescu din cadrul conferinţei de presă, din data de 19.03.2015, conform cărora la Reactorul din Mioveni sunt scurgeri radioactive iar apa şi aerul sunt infestate, se arată în comunicatul de presă, remis redacţiei Ziarului din Muscel, de către RATEN.

,,Sesizată din oficiu Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, a efectuat în data de 22.03.2015, o inspecţie la RATEC ICN Piteşti având ca obiect verificarea respectării limitelor şi condiţiilor tehnice de exploatare a Reactorului Nuclear TRIGA 14 MW, din punct de vedere al securităţii combustibilului nuclear, radioprotecţiei şi gestionării deşeurilor radioactive. Concluziile inspecţiei au fost următoarele: ,,valorile parametrului de mediu, pe amplasamentul ICN Piteşti, s-au situat în limitele de variaţie, ale fondului natural, nefiind pusă în pericol sănătatea populaţiei sau a personalului expus profesional”. În situaţia în care se decide deschiderea urmăririi penale, RATEN îşi rezervă dreptul de a se constitui şi parte civilă în dosar, pentru daunele create de afirmaţiile cu totul neîntemeiateşi nedocumentate”, se mai arată în comunicatul de presă.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie