În contextul situațiilor de urgență din ultima vreme ce au vizat intervenția pompierilor la incendii produse la nivelul coșurilor de fum, incendii de locuințe și a persoanelor găsite decedate sau cu stare de rău din cauza unor posibile intoxicații cu monoxid de carbon, ISU Argeș atrage atenția cetăţenilor și totodată recomandă celor care utilizează pentru încălzirea locuinţelor sobe, aparate sau mijloace electricede încălzire, să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuinţe sau a intoxicațiilor cu gaze rezultate în urma arderii:
1. Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
2. NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
3. NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
4. Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
5. NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
6. Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
7. NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
8. Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
9. NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
10. NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
11. Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.
12. NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.
Cetăţeni, nu uitaţi !
Printr-un comportament preventiv, vă salvaţi viaţa şi bunurile.