Liceul Teoretic ”Ion Barbu” din municipiul Piteşti a găzduit etapa judeţeană a olimpiadei de religie, în ziua de 7 martie. Astfel elevii calificaţi în urma fazei locale, împreună cu profesorii de religie din cuprinsul Eparhiei Argeşului şi Muscelului, au participat la o slujbă de Tedeum, oficiată în biserica cu hramul Sfântul Apostol Toma, construită în incinta liceului. Cu acest prilej ÎPS Calinic a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, evocând rolul deosebit pe care îl au familia şi şcoala în formarea comportamentului civic şi moral al tinerilor şi a mulţumit Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş pentru orânduirea cu multă grijă a învăţământului argeşean, în general, dar cu precădere a învăţământului religios din şcolile de stat, care reprezintă o culoare ce împlineşte tabloul acesta de frumoase virtuţi româneşti, felicitând, totodată, pe cei care au înscris elevii la ora de religie.
”Astăzi, 7 martie, am depăşit cu o zi momentul greu pe care l-am încercat cu toţii, de a fi puşi în situaţia ca religia să devină o disciplină opţională sau, după vrerea unora, să nici nu existe în trunchiul comun şi în programa şcolară. Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, cu voia lui Dumnezeu, a luat atitudine în legătură cu predarea religiei. A fost un test greu pentru toţi. Suntem extrem de bucuroşi că l-am depăşit cu bine şi arătăm, încă o dată, care este dorinţa poporului român, adică predarea religiei în şcoli”, a declarat inspectorul şcolar Dumitru Tudosoiu. Mai multe amănunte aflaţi şi din materialul video ataşat. Tinerii prezenţi la concurs au fost bucuroşi de faptul că olimpiada judeţeană s-a desfăşurat la o zi după încheierea perioadei de înscriere la Ora de Religie şi astfel au putut demonstra şi celorlalţi colegi că religia este la fel de importantă ca şi celelalte materii, simpla participare reprezentând propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. Întrebaţi fiind de ce doresc să studieze religia, elevii au răspuns că trebuie să înveţe să trăiască o viaţă în credinţă şi nu în păcat. În urma rezultatelor, cei calificaţi vor participa la Olimpiada de Religie – faza naţională.