Familia Regală a României are o veche tradiție în sprijinirea învățământului preuniversitar, universitar dar și vocațional. În vizitele regionale întreprinse de membrii Familiei Regale a României, Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana sau Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare, Principele Radu și Principele Nicolae sunt oaspeți ai instituțiilor educaționale de toate nivelele.
Modalitățile prin care Familia Regală își manifestă sprijinul față de instituțiile de învățământ sunt diferite: Fundația Principesa Margareta a României restaurează și dotează școlile, ajută elevii excepționali și pe cei aflați în dificultate , pentru ca toți să își poată valorifica aptitudinile; Principele Radu depune eforturi constante de promovare a lecturii în rândul copiilor, prin proiectul ,,Cărțile copilăriei” participând la întâlniri cu elevii din diverse școli ale țării însă toți membrii Familiei Regale obișnuiesc să confere înaltul patronaj asociațiilor de elevi și studenți și uneori și numele regale.
Dacă numele primelor Regine ale României, Elisabeta și Maria, pot fi asociate cu școlile de arte și cu profil umanist, ambele fiind iubitoare și colecționare de artă, susținătoare a numeroase personalități artistice și literare cu burse și bani, autoare a unor scrieri memorialistice, versuri sau povești; numele Regilor Carol I și Ferdinand pot fi legate de domeniile care le erau dragi: economia, meșteșugurile populare, tradițiile, știința sau diplomația. Astfel, au apărut în România, primele școli care poartă nume regale.
În prezent există în România, doisprezece instituții de învățământ ce poartă numele Regelui Carol I, una fiind chiar la Câmpulung.
Joi, 30 noiembrie, Colegiul Naţional Pedagogic Carol I din Câmpulung, împlineşte 150 de ani de existenţă. Cu această ocazie reprezentanţii Casei Regale vor lua parte la evenimentele organizate de ziua şcolii.
De sub tipare a apărut la Editura Art albumul-monografie ”Colegiul Național Pedagogic Carol I din Câmpulung-Muscel – 150 de ani de existență”, realizat de doi profesori, Adrian Săvoiu şi George Radu, directorul colegiului.
Albumul cuprinde o cronologie care fixează principalele momente din istoria de un secol și jumătate a școlii și peste 400 de imagini, multe dintre ele fotografii-document.
Înființată la București în anul 1867 prin decretul domnitorului Carol, Școala Normală Carol I a fost cea dintâi instituție de învățământ din Muntenia specializată în pregătirea învățătorilor. Încă din primii ani de funcționare, școala a avut ca profesori nume mari ale vieții academice, științifice și didactice românești.
Mutată în 1896 la Câmpulung-Muscel într-o clădire monumentală, Școala Normală Carol I a continuat să fie o instituție de elită prin marii profesori și absolvenții pe care i-a format.
Numindu-se din 1996 Colegiul Național Pedagogic Carol I, școala-fanion a începuturilor învățământului pedagogic românesc a îmbrăcat în ultimii ani o haină nouă, în urma unui amplu program de reabilitare a sediului. Așa cum arată astăzi, colegiul este nu numai una dintre cele mai frumoase școli din țară, ci și un monument istoric, un adevărat muzeu.