REȚETE DIN CAIETELE BUNICII. Cele mai bune cornulețe cu rahat, moi și aromate.
Chiar dacă este vorba despre un produs de post să știți că este absolut delicios astfel încât trebuie neapărat să încercați această rețetă.
Acum aveți platforma la îndemână pentru ca anunțul dumneavoastră să apară în ziarul nostru. Puteți stabili singuri, durata apariției. E interesant nu? Trebuie doar să intrați pe ziaruldinmuscel.ro, la rubrica MICA PUBLICITATE, apoi să vă adăugați anunțul cu doar 3 lei.
REȚETE DIN CAIETELE BUNICII. Cele mai bune cornulețe cu rahat, moi și aromate
Sunt cornulețe foarte gustoase ce se prepară rapid și în plus, ingredientele costă puțin. Nu trebuie să aveți o experiență culinară în spate așa că recomand tuturor doamnelor și domnișoarelor dornice de un desert bun să își exerseze îndemânarea chiar acum. Dar haideți să vedem despre ce anume aveți nevoie.
- 500 ml apă minerală
- 5 linguri zahăr
- 50 grame drojdie proaspată
- 200 ml ulei
- 1 linguriță sare
- arome (coajă de lămâie, portocală, esență de vanilie, ce vă place mai mult)
- 1 kg făină 000
- 300 grame de rahat (sau gem, nucă, orice doriți).
Mod de preparare:
Începeți prin a dizolva drojdia în puțină apă călduță și o lingură de făină. Puneți această compoziție în mijlocul făinii și lăsați acolo să se dospească pentru 10 minute.
Apoi adăugați ingredientele rămase și frământați bine, până ce obțineți un aluat nelipicios. Lăsați totul la dospit timp de o oră.
Acum a sosit momentul să formați cornulețele. Întindeți o foaie cât puteți de subțire apoi tăiați ușor în bucăți egale.
Coaceți cornulețele la cuptor preîncălzit la 150 de grade timp de 15 minute. După ce sunt gata lăsați-le puțin apoi le dați prin zahăr pudră, pentru un aspect plăcut dar și un plus de gust.
Încercați aceasta rețetă și cu siguranță nu veți regreta. Se potrivesc perfect într-o seară de weekend când sunteți acasă împreună cu familia și prietenii și vă delectați la o poveste.
O să fiți surprinsă de gustul fin al unui produs de post dat fiind faptul că lipsesc totuși ingredientele de bază cu care eram obișnuiți, lapte, oua și multe altele. De fapt este vorba de plăcerea cu care vă dedicați bucătăritului în general, mai ales când gătiți pentru cei dragi.
Acum aveți platforma la îndemână pentru ca anunțul dumneavoastră să apară în ziarul nostru. Puteți stabili singuri, durata apariției. E interesant nu? Trebuie doar să intrați pe ziaruldinmuscel.ro, la rubrica MICA PUBLICITATE, apoi să vă adăugați anunțul cu doar 3 lei.