15.7 C
Campulung Muscel
duminică, 8 septembrie, 2024

România de la Muscel. Sfântul care este sărbătorit ajută la întemeierea unei familii și pentru fericirea în cuplu

Alte Știri

România de la Muscel. Sfântul care este sărbătorit ajută la întemeierea unei familii și pentru fericirea în cuplu. Pe 26 iulie, Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios schimonah Ioanichie de la Muscel.

Unul din cei mai renumiți sihaștri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea, a fost Cuviosul schimonah Ioanichie. Se crede că era cu metania din Schitul Negru Vodă de alături, unde s-a nevoit la sfârșitul secolului al XVI-lea. Apoi, râvnind fericitei vieți pustnicești și arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a închis de bună voie într-o peșteră săpată în peretele muntelui și acolo s-a nevoit, neștiut de oameni, mai mult de 30 de ani.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Numai ucenicul său îi aducea pâine și apă o dată pe săptămână, pe care o cobora până la gura peșterii cu o frânghie, din cauza locului foarte abrupt. Sfintele Taine i le aducea din timp în timp egumenul schitului.

Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat și la ce măsură duhovnicească a ajuns, singur Dumnezeu știe. Însă, după o nevoință atât de aspră, cuviosul acesta, ajungând la măsura sfințeniei și cunoscându-și dinainte sfârșitul, și-a săpat singur mormântul în fundul peșterii. Apoi, culcându-se în mormânt, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

CITEȘTE ȘI. Cea mai grozavă soluție naturală care stârpește melcii rapid, din curtea oamenilor și grădini

Cu trecerea anilor, numele Cuviosului Ioanichie s-a uitat, iar peştera lui s-a părăsit din cauza muntelui abrupt. În primele decenii ale secolului XX, coborându-se egumenul schitului cu o frânghie în peșteră, a descoperit osemintele întregi ale acestui mare sihastru, așezate cu bunăcuviință în fundul peșterii. Erau galbene, binemirositoare și acoperite cu o pânză de păianjen. Deasupra mormântului erau săpate în piatră aceste cuvinte: „Ioanichie Schimonah, 1638″.

CITEȘTE ȘI. REȚETE DIN CAIETELE BUNICII. Marele secret pentru cel mai delicios porumb fiert

România de la Muscel. Sfântul care este sărbătorit ajută la întemeierea unei familii și pentru fericirea în cuplu

Preacuvioase Părinte Ioanichie,  te rugăm să mijlocești la tron lui Dumnezeu pentru noi! Pentru iertare de păcate, sănătate și mântuirea sufletelor noastre! Mulțumim pentru toate darurile, oferite nouă! Doamne pentru rugăciunile Sfântului Cuvios te rugăm să ne dăruiești iertare de păcate! Slavă Ție Doamne pentru toate!

CITEȘTE ȘI. START la programul Casa Verde Fotovoltaice. Câți bani se dau? Când se depun dosarele?

Pe 26 iulie, Eparhia Argeșului și Muscelului sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, ale cărui moaşte se află din anul 2013, la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung. Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a trecut la cele veșnice în anul 1638, după 30 de ani petrecuți într-o peșteră aflată pe valea Râului Dâmbovița.

Mulți pelerini îşi îndreaptă pașii către mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung pentru a se închina la moaștele acestui cuvios, cunoscut ca fiind ocrotitor al familiilor creștine, mijlocitor pentru cei care doresc să aducă pe lume prunci și mare tămăduitor pentru cei aflați în suferințe.

CITEȘTE ȘI. Vin vești bune pentru anumiți români! Statul plătește 1.000 euro de persoană

“Credeţi în el, îi spuneţi ce probleme vă frământă, dacă îi cereţi ajutorul  vă va ajuta!”, spun cei pe care i-a îndrumat de-a lungul anilor. S-au încheiat zilele Câmpulungului iar la mânăstirea Negru Vodă, starețul are o provocare pentru musceleni să se bucure și duhovnicește prăznuindu-l pe ocrotitorul Muscelul, pe Sfântul Ioanichie de la Muscel.

CITEȘTE ȘI. VIDEO. Cum cântă Elena Lasconi. Ce dedicație muzicală le-a făcut petrecăreților la miezul nopții

Cu binecuvântarea IPS Calinic la mânăstire va fi mare sărbătoare. Programul slujbelor este unul amplu, cuprinde privegherea care se săvârșește în această seară, la ora 19.00 se sfințește litia. Se va bucura fiecare credincios prezent.

CITEȘTE ȘI. Se plătesc 300 de lei pe lună. S-a stabilit cine sunt super norocoșii

Apoi a doua zi, la 08.30, acatistul, ceasurile și sfânta liturghie vor fi săvârșite cu prezența preotului Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu. Acest părinte distins foarte cunoscut în lumea ortodoxă va susține și o conferință teologică la Complexul Ceramus de la ora 18.00.

CITEȘTE ȘI. Cel mai spectaculos drum din Argeș va fi reabilitat. Investiția este de aproape 80 milioane de euro

Starețul, Ieronim Gheorghiță a transmis prin intermediul Ziarului din Muscel că sunt așteptați la evenimente toți muscelenii iar o surpriză pentru urbea musceleană va fi adusă în zonă. Este vorba despre una dintre replicile Icoanei Îndrumătoarea de la Muntele Athos zugrăvită de cei mai buni pictori bizantini. Bucuriile se unesc una cu alta în orașul de la poalele Mateiașului și cât mai mulți credincioși să guste din binecuvântările 

CITEȘTE ȘI. Supermarketul care te PREMIAZĂ cu vouchere dacă le dai monedele strânse la PUȘCULIȚĂ

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

VIDEO din orașul lui Lasconi. Aici locuiește un celebru medic cu apucături ciudate

VIDEO din orașul lui Lasconi. Aici locuiește un celebru medic cu apucături ciudate. Nici nu se poate descrie în...

Alte știri din aceeași categorie