0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Românii sărmani vor primi vouchere pe bandă rulantă. Klaus Iohannis a promulgat legea

Alte Știri

Românii sărmani vor primi vouchere pe bandă rulantă. Klaus Iohannis a promulgat legea. Aceasta prelungeşte perioada de acordare a tichetelor sociale până la sfârşitul acestui an. Iniţiativa legislativă prevede prelungirea, până la data de 31 decembrie 2023, a măsurii de acordare a tichetelor sociale de 250 lei, din două în două luni, pentru anumite categorii de persoane şi familii vulnerabile, pentru alimente şi mese calde.

Astfel, legea promulgată de către şeful statului aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului 165/2022 şi prevede modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestuia.

Acum aveți platforma la îndemână pentru ca anunțul dumneavoastră să apară în ziarul nostru. Puteți stabili singuri, durata apariției. E interesant nu? Trebuie doar să intrați pe ziaruldinmuscel.ro, la rubrica MICA PUBLICITATE, apoi să vă adăugați anunțul cu doar 3 lei.

Românii sărmani vor primi vouchere pe bandă rulantă. Klaus Iohannis a promulgat legea

Pe 6 februarie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar pe 18 octombrie a fost adoptat, decizional de către Camera Deputaţilor.

Românii aflați în situații vulnerabile au primit deja, anul acesta, cinci tranșe de bani. Mai exact, în februarie, aprilie, iunie, august, octombrie.  Asta înseamnă că ultima tranșă de bani va intra pe card în luna decembrie. În ceea ce privește data la care vor intra banii, de regulă, aceștia sunt primiți în jurul datei de 15 a fiecărei luni. Plus sau minus câteva zile.

Cardul permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS. Nu puteți retrage numerar de pe carduri, ele pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare/mese calde de la operatorii economici parteneri. Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie