Alin Minciunescu, de 37 de ani, este cel care a ucis cu sânge rece o femeie în vârstă de 69 de ani, din Mioveni. Individul suferă de schizofrenie paranoidă şi în urmă cu trei ani a mai avut un episod violent în urma căruia a înjunghiat cu cuţitul o tânără în fese şi coapse.
Alin Minciunescu, fost profesor de istorie, fiul unei învăţătoare din Mioveni s-a îmbolnăvit, spun cei care-l cunosc, în urma unei eşec, în plan profesional. El a lucrat ca profesor suplinitor de istorie la Şcoala Bălileşti, însă nu a reuşit să promoveze examenul de titularizare.
Procurorii cer efectuarea unei expertize psihiatrice. Acesta va fi făcută la Spitalul Penitenciar Jilava, acolo unde Alin Minciunescu va fi transferat. Dacă se va dovedi că nu a avut discernământ în momentul comiterii crimei, se va reveni la instanţă cu o solicitare de internare nevoluntară.
După ce a ucis, Alin Minciunescu a fost reţinut pe bază de ordonanţă. Pentru a-l putea ţine închis, procurorii au cerut arestarea lui preventivă în aceeaşi zi în care individul a comis fapta.
Tribunalul Argeş a admis cererea:
“Admite propunerea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş . În temeiul art 226 rap la art 223 alin 2 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului MINCIUNESCU ALIN, pe o perioadă de 30 de zile de la 26.08.2017 la 24.09.2017 inclusiv. În baza art 275 alin 3 C.p.p. , cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocat Popescu Simona în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile MJ. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi 25.08.2017 , ora 19,15.”